127 de meșteșugari vin la Târgu Jiu. Târgul național, deschis joi
Târgu Jiu găzduiește, în perioada 22–25 octombrie, Târgul național pentru artizanat și meșteșuguri, eveniment care reunește 127 de meșteșugari și artizani din țară. Vizitatorii vor putea descoperi produse lucrate manual, vor urmări demonstrații ale meșteșugarilor și vor participa la ateliere dedicate tehnicilor tradiționale.
Evenimentul se desfășoară pe esplanada Stadionului Municipal „Constantina Diță” și este organizat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, prin Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism Ploiești.
La standuri vor fi prezentate obiecte realizate prin tehnici tradiționale de țesut, broderie, dantelărie și olărit, dar și produse din lemn, piele, fier și sticlă. Programul include ateliere de pictură, cusut și modelare a lutului, unde participanții vor putea vedea cum sunt realizate obiectele artizanale.
Pe lângă expoziția cu vânzare, organizatorii au pregătit și spectacole folclorice. În zilele de 22, 23 și 24 octombrie, pe scenă vor urca grupuri vocale, formații de dans popular și ansambluri de datini și obiceiuri ale Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și ale secțiilor externe.
Din cele 133 de persoane înscrise, 127 au fost selectate după verificarea criteriilor de eligibilitate. Participarea este gratuită, iar meșteșugarii beneficiază de un sprijin financiar de 2.500 de lei pentru cheltuielile de transport și cazare, în condițiile stabilite de organizatori.
Târgul își propune să promoveze meșteșugurile tradiționale românești și să le ofere artizanilor posibilitatea de a-și prezenta produsele și de a intra în contact direct cu publicul.
Târgul meșteșugarilor aduce 127 de artizani în Târgu Jiu



