Un oltean din comuna Movileni în vârstă de 63 de ani și-a pus capăt zilelor, marți seara, iar la câteva ore distanță, un vecin al acestuia a decedat în urma unui infarct.
Potrivit reprezentaților IPJ Olt, bărbatul de 63 de ani s-ar fi spânzurat. În urma sesizării la 112, polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului cu scopul efectuării cercetărilor, scrie gazetanoua.ro. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost depus la morgă pentru efectuarea necropsiei.
„Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Olt, Alexandra Dicu.
La câteva ore după gestul necugetat al bărbatului de 63 de ani, un vecin de al său a făcut infarct. A fost solicitată imediat o ambulanţă, însă medicii SAJ nu au mai putut să facă nimic pentru a-l salva. În final, i-au declarat decesul.
Andreea TIGOIANU