marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Traficul rutier blocat în Balș, în urma unui grav accident de circulație

Traficul rutier pe drumul național DN 65 a fost blocat în ambele sensuri, la ieșirea din Balș, spre Slatina, ca urmare a producerii unui accident rutier. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în accident au fost implicate două autoturisme.

„Accidentul s-a produs în urma cu puțin timp. Sunt colegii la fața locului. Momentan, traficul este blocat pe ambele sensuri pentru intervenția colegilor de la ISU şi pentru efectuarea cercetărilor la fața locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

În urma impactului, o persoană a fost transportă de urgență la UPU Slatina. „În urma evenimentului, unul dintre șoferi, în vârstă de 18 ani, din orașul Balș, a rămas încarcerat. Pompierii au acționat pentru extragerea victimei, concomitent cu acordarea îngrijirilor medicale. Pacientul a fost transportat la UPU Slatina, conștient, cu fractură la membrul inferior strâng, plagă tăiată la membrul inferior drept și traumatism cranio-cerebral. Șoferul celuilalt autoturism nu prezenta urme de traumă și a refuzat transportul la spital”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Foto: Gazeta Oltului

Andreea TIGOIANU

Politica