duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Presa internaţională despre incendiul de la Piatra Neamţ: ”Cea mai mare tragedie de la dezastrul din Colectiv”

Reacţiile nu au întârziat să apară în presa străină după tragedia din ATI Piatra Neamţ. Reuters, BBC, Associated Press, Euronews au relatat rând pe rând despre incendiul în care 10 pacienţi au murit. „Cea mai mare tragedie de la dezastrul din Colectiv”, scrie presa străină.

Publicaţia Al Jazeera titrează că România este o ţară de 19 milioane de locuitori şi una dintre cele mai sărace din Uniunea Europeană.

„Sistemul său de sănătate deteriorat suferă de o penurie severă de medici, în special în oraşele mici”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cotidianul italian La Stampa scrie că România este „una dintre cele mai sărace naţiuni europene şi că suferă din lipsă de personal medical, mai ales în zonele rurale”.

SkyNews îl citează pe managerul spitalului, Lucian Micu, care a povestit că medicul care a suferit arsuri pe 80% din corp în încercarea de a-i salva pe pacienţii din camerele cuprinse de flăcări.

Pe lângă descrierea evenimentului, ABC News subliniază că „Spitalul Regional de Urgenţă Piatra Neamţ a fost mult timp administrat prost, cu opt manageri numiţi de guvern”.

Incendiul de la Piatra Neamţ a readus în atenţia publicaţiei canadeze TorontoSun şi incendiul de la Colectiv din 2015. Jurnaliştii amintesc şi de protestele în masă în timpul cărora românii cereau mai multă responsabilitate din partea Statului.

BBC World tratează posibilele cauze ale incendiului şi îl citează pe ministrul Nelu Tătaru care presupune că focul s-a răspândit rapid fiind alimentat cu oxigen din proviziile utilizate pentru intubarea pacienţilor.

AP Europe tratează subiectul şi dintr-o prospectivă politică şi spune că guvernul s-a străduit să reducă consecinţele economice ale pandemiei coronavirusului prin reducerea cheltuielilor sociale, iar moartea tragică a pacienţilor dintr-un spital public COVID-19 va contribui la decizia electoratului.

Reţeaua de media Irandeză RTE scrie că incendiul de la Piatra Neamţ este cel mai grav incendiu din România după octombrie 2015, când un afişaj pirotehnic a provocat un incendiu într-un club de noapte din Bucureşti şi care a produs 64 de morţi.

De asemenea, mai mulţi utilizatori Twitter au tansmis mesaje de condoleanţe şi solidaritate, scrie zf.ro

„Gândurile mele sunt alături de colegii mei pompieri din #romania şi cei afectaţi de evenimentele tragice în care au murit 10 persoane şi alte 7 au fost rănite, inclusiv un doctor, care se află în stare critică din cauza incendiului produs la secţie de terapie intensivă”, a scris un utilizator Twitter.

În urma incendiului de la secţia de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean Piatra Neamţ au murit 10 pacienţi şi 7 persoane au fost rănite, între care şi medicul de gardă Cătălin Denciu, care a încercat să îşi salveze pacienţii.

Politica