luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Horoscop 23 octombrie 2020. Săgetătorii au parte de o surpriză din partea persoanei iubite

Berbec

Te descurci foarte bine la locul de muncă și ești pe aceeași lungime de undă cu restul colegilor. Dacă te înțelegi bine cu ei, veți reuși să lucrați împreună și să vă ajutați reciproc la nevoie. Ultima zi de lucru se dovedește a fi una productivă. În relația de cuplu lucrurile merg bine, iar dacă nu ai un partener ai putea ieși în oraș și sigur nu vei regreta.

Taur

Policlinica Buna Vestire Craiova

Abia aștepți să-ți termini programul de lucru din cauza zilei solicitante pe care ai avut-o. Nu ai reușit să te concentrezi foarte bine, astfel că ai avut parte de critici din partea colegilor și a superiorilor. Ai o stare de epuizare constantă și o poți combate doar dacă stai acasă și te relaxezi. Simți nevoia să petreci timpul fără persoana iubită, iar dacă ești singur(ă) încearcă să scapi de gândurile negative și vei atrage oamenii ca un magnet.

Gemeni

Ai o zi productivă la locul de muncă și preiei inițiativa unei noi colaborări care îți va aduce numeroase beneficii în plan financiar. Dacă lucrezi prea mult, riști să obosești, așa că este indicat să iei pauze și să ceri ajutorul. Vei petrece timpul cu prietenii apropiați sau cu persoana iubită, cu care nu te-ai văzut prea mult în ultima vreme.

Rac

Anumite conflicte pot apărea fie  în familie, fie la serviciu de la subiecte cu o mică importanță . Toate circumstanțele tind să te scoată din ordinea normală a lucrurilor și din liniștea ta. Atunci când lucrurile scapă de sub control, fă ce știi mai bine, fii diplomat și elegant în atitudine.

Leu

Te gândești să-ți schimbi cariera pentru că jobul actual nu-ți mai aduce satisfacții. În viața de cuplu apar mici tensiuni cauzate de bani, însă vei reuși să le pui capăt dacă vorbești cu partenerul despre cheltuielile pe care le faceți amândoi. Dacă nu ai o relație, concentrează-te pe starea ta de bine și pe dezvoltarea personală înainte să ai o legătură amoroasă cu cineva.

Fecioară

Viața de cuplu merge perfect și chiar ai început să-ți planifici viitorul împreună cu persoana iubită. Nu lăsa factorii externi să intervină în relația ta și acordă-i partenerului mai multă atenție. Dacă ești singur(ă), ultima zi lucrătoare a săptămânii este momentul perfect pentru a te apropia de o persoană. Norocul îți surâde și vei vedea cum starea ta de bine atrage persoana potrivită.

Balanță

Persoana iubită este îngrijorată din cauza problemelor de la job și simți că nu vrea să se apropie de tine. Dacă veți ieși împreună pentru a vă destinde, lucrurile se vor rezolva de la sine. În cazul în care nu ai o relație, ai de luat o decizie importantă cu privire la persoana care flirtează cu tine.

Scorpion

Nu este o zi bună pentru a lua decizii majore legate de muncă sau familie . În schimb, este o bună perioada pentru a câștigă niște beneficii sau a face niște tranzacții imobiliare. Luna este în casă a 2-a, a bunurilor materiale, iar acolo este și gândul vostru.

Săgetător

Vei coordona un nou proiect la locul de muncă și colegii vor fi de acord cu ideile tale inovatoare. În plan amoros, vei avea parte de o surpriză din partea persoanei iubite. O persoană încearcă să te abordeze, iar dacă nu ești într-o relație ar fi bine să te gândești ce vei face în continuare.

Capricorn

Ți se schimbă dispoziția constant și nu te poți înțelege cu partenerul de viață. Nu căuta o relație dacă ești singur(ă), mai ales din cauza stărilor tale schimbătoare. Câteva responsabilități îți dau bătăi de cap la locul de muncă și abia aștepți să mergi acasă și să vizionezi un film sau să citești acea carte pe care o tot amâni.

Vărsător

Cineva și-a dezvăluit intențiile cu tine și își dorește o relație, dar e bine să-ți analizezi foarte bine decizia. Ai grijă la sănătate și nu uita să te relaxezi atunci când ai nevoie. Muncești prea mult și vei avea succesul garantat, însă nu trebuie să te suprasoliciți.

Pești

O anumită confuzie sau niște gânduri care tot nu va dau pace va pot induce o stare de stres. Căutați răspunsurile cu calm, iar cea mai bună modalitate de a vedea situația este să încercați să o priviți din afară.

Politica