În secțiile de terapie intensivă din spitalele românești, valul doi al pandemiei a produs deja o undă de șoc. Cazurile grave sunt din ce în ce mai numeroase, iar în secțiile de terapie intensivă paturile libere sunt aproape inexistente.
Jurnaliștii de la Recorder au vorbit cu mai mulți medici de terapie intensivă pentru a înțelege cât de puternic ne-a lovit valul doi al pandemiei.
La Spitalul Județean Suceava sunt 40 de locuri la ATI: 20 la Covid, 20 la non-Covid. Potrivit medicului Alina Nistor, medic ATI, ”În ultima vreme, puțini pacienți care ajung pe Terapie Intensivă se fac bine, ca să-i trimitem pe secție. La ATI ajung cu saturație de oxigen în sânge de 15-20-30%, ceea ce e incompatibil cu supraviețuirea. Majoritatea pierd lupta cu virusul.
Nu pot să spun că virusul are altă evoluție, că e mai virulent decât înainte. Diferența de acum – care face să avem atâtea decese și cazuri la ATI – este că înainte oamenii veneau repede la spital, erau speriați și tratamentul își făcea efectul. Acum vin târziu la spital și nu mai merge tratamentul standard. Ideal ar fi să vină la trei-patru zile de când au debutat simptomele, dar mulți nu mai cred în Covid. Vin pe Terapie, respirând foarte prost și afirmă că nu au Covid. La fel și familiile lor, țipă la noi că n-au Covid, că-l ținem acolo, îl omorâm, că suntem criminali. Cu asta ne confruntăm în ultimele luni.
E foarte greu să mai faci ceva pentru ei. Vin infectați și cu alte infecții bacteriene, vin cu fibroză pulmonară, ceea ce e un proces ireversibil, și vin cu cheaguri de sânge în plămâni. Nici măcar plasma nu-i mai ajută, ea este eficientă în primele șapte zile.
Avem Remdesivir, cel puțin ieri era în farmacie. Nu ducem lipsă nici de ventilatoare, avem. Nu dotările sunt problema. Însă, teoria asta a conspirației a produs efecte. Mă întreabă pacienții: „De ce sunteți costumată așa?”, „Pentru că ești suspect de coronavirus”, „Nu-i adevărat, eu n-am așa ceva!”. Și el e la ATI. Cam așa gândește lumea și nu e în beneficiul lor”.
La Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca nu mai este niciun pat liber în secție. De ceva vreme, cele 20 de paturi din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase sunt ocupate la capacitate maximă. Cum se eliberează un loc, cum se ocupă imediat. Asta se întâmplă prin deces sau prin transfer pe altă secție, în caz de ameliorare.
”În terapie intensivă, mortalitatea e mare, cu sau fără Covid. Cert este că sunt în stare gravă, sunt toți cu ventilație mecanică invazivă sau non-invazivă. Cei pe care îi avem acum sunt majoritatea peste 60 de ani, dar avem și de 40, 50. Cei mai mulți au comorbidități, mărturisește Diana Miclăuș, medic ATI.
Și Spitalul Colentina din București e plin.
”La noi în spital e plin la ATI. Noi suntem și ATI Covid și non-Covid, iar secția noastră – de cazuri Covid – are opt paturi, complet utilate, care sunt pline acum.
La ATI, foarte mulți pierd lupta cu boala. Pentru că vin târziu pe secție, vin din alte locuri, plimbați prin două-trei spitale. Tocmai de aceea cred că avem mortalitatea cea mai mare, deși nu am stat să număr, cred că ne apropiem de mortalitatea semnalată de New York.
Am avut o perioadă, acum două luni, când au venit pacienți care se ventilau foarte bine non-invaziv și care s-au și negativat. Am fost optimistă, am crezut că poate e virusul mai puțin virulent. După care au început să apară cazurile cele mai grave, adunate de peste tot. A explodat din nou numărul celor care nu pot fi salvați.
E și multă reticență. Unui pacient i-am montat eu aparatul de ventilație, avea saturația 40% în sânge și el m-a întrebat: „doamna doctor, virusul ăsta chiar există?”. I-am zis: „nu știu, spune-mi tu, că tu respiri așa”. Și răspunsul a fost „oricum nu respiram foarte bine nici înainte”. Am ajuns la discuția: „dați-mi drumul acasă, mă țineți cu forța internat”. Pe mine m-a șocat. Sunt foarte mulți oameni care nu cred. Mă dezarmează. Dar trebuie să trec peste toate și să merg înainte, pentru familia mea.
Eu sunt o persoană realistă. Va urma în România ce a fost și în Italia. Pentru că așa a ales poporul român, îmi pare rău să o spun. Vom alege cine trăiește și cine moare. Mi-e frică de faptul ca nu vor mai fi paturi la ATI și se va muri acasă”, a spus medicul ATI, Laura Zarafin.
Spitalul Județean Alba-Iulia este, de asemenea, ocupat în totalitate.
Șeful secție ATI spune că ”Am umplut locurile pentru Covid. Noi trebuie să tratăm și pacienții non-Covid. Avem 28 de paturi cu totul, iar 10 sunt Covid. Starea lor este gravă, unii ventilați non-invaziv, alții intubați.
Majoritatea au între 60 și 70 și ceva de ani. Am avut și tineri, dar în ultima vreme cei mai mulți trecuți de 60, majoritatea cu comorbidități, diabet, hipertensiune, insuficiență renală.
Cifrele sunt îngrijorătoare. Ar trebui ca oamenii să deschidă ochii, că nu e de joacă. O parte din pacienți decedează, o parte se fac bine. Nu știi niciodată pe care parte ești”.
Aceeași situație este și la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, Timișoara: ”La ATI sunt 14 locuri pentru pacienți Covid și 5 pentru non-Covid. Niciunul nu e liber dintre cele pentru Covid. De vreo cinci zile e plin.
La noi, termenul „vindecat” e unul foarte ciudat. Noi zicem că avem pacienți care „pleacă de la ATI”, nu care se vindecă. Și din păcate, la noi pe secție, procentul celor care își revin e undeva sub 50 la sută. Pentru că la noi nu vin decât cazurile severe. Nu vin pacienți pe masca de oxigen. Toți ajung cumva să fie intubați, chiar dacă nu vin intubați inițial. Toți sunt în stare critică.
Din păcate, cine face formă severă, dacă nu e foarte tânăr – sub 30 de ani -, nu prea scapă. Mai ales cine ajunge intubat… Procentul de pacienți care au scăpat după ce au fost intubați la noi este foarte mic, undeva sub 10%.
Creșterea asta a numărului de decese din ultima vreme are legătură cu faptul că transmiterea intracomunitară acum este foarte mare, a crescut numărul de cazuri, în general.
Cei care au stat mult acasă și au ajuns târziu la terapie intensivă au mers cel mai prost. Dar eu am observat că nu întotdeauna contează când ajungi la spital. Am tatăl unei colege, a avut simptome doar de febră ușoară, a luat tot tratamentul din timp și acum este intubat.
O parte din cei care ajung la terapie intensivă nu realizează ce se întâmplă nici când ajung la noi. Ei au un moment când nu simt că e ceva grav. Se numește „happy hypoxia”. Au saturație mică de oxigen în sânge și îi întrebi cum sunt, zic: „Sunt foarte bine, domnu doctor!”. Se uită mirați că ne învârtim în jurul lui, că dăm tratamente. Și la un moment dat nu mai vorbesc. Și atunci e clar…
Din păcate nu avem tot ce ne trebuie. Cu „avem tot ce trebuie!” nu răspunde decât un medic care nu cunoaște situația. Dăm medicamente de febră, de tuse etc. Dar nu avem nimic împotriva virusului. Acest Remdesivir… noi l-am dat, l-am avut – acum a fost o pauză, pentru că nu s-a importat, dar o să fie. Noi l-am avut și nu s-a schimbat situația cu absolut nimic. Nu sunt convins că pacienții care au luat Remdesivir au mers mai bine. O să vedem mai târziu.
Mă tem, absolut! Mă tem, că nu se termină. Nu poți să izolezi întregul glob pământesc. Până nu există un tratament sau un vaccin eficient, va fi greu”, spune Ciprian Gîndac, medic ATI.