Japonezii vor primi gratis câte o doză de vaccin împotriva coronavirusului, potrivit unei măsuri adoptate vineri de Ministerul Sănătăţii din Japonia, în efortul de a reduce incidenţa COVID-19 în această ţară, transmite agenţia de presă Kyodo.
Măsura vizează prima doză de vaccin pentru fiecare persoană, pe fondul incertitudinii în acest stadiu legate de numărul necesar de administrări a unui vaccin.
Un reprezentant al Ministerului Sănătăţii japonez a precizat că urmează să se decidă oficial dacă măsura se va aplica şi cetăţenilor străini rezidenţi în Japonia, scrie Agerpres.
Japonia a convenit cu producătorul britanic de medicamente AstraZeneca şi cu cel american Pfizer să primească 120 de milioane de doze de vaccin de la fiecare dintre cele două companii atunci când vaccinurile vor fi gata pentru administrare pe scară largă. De asemenea, guvernul japonez negociază cu compania americană Moderna pentru cel puţin 40 de milioane de doze.