joi, decembrie 19, 2024

Ultima ora

Sport

Se deschide primul muzeu din România dedicat câinilor fără stăpân

Primul muzeu dedicat câinilor fără stăpân va fi inaugurat duminică, 4 octombrie, la adăpostul Speranța, aflat în Popești-Leordeni, cu ocazia Zilei internaționale a animalelor, anunță Fundația Speranța, informează Mediafax.

Evenimentul va marca începutul unei campanii organizate de Animal Society, în parteneriat cu Vier Pfoten și Fundația Speranța. Intitulată „Mesagerii Speranței”, aceasta va avea drept obiectiv promovarea adopțiilor de câini din adăpostul Speranța, în special cu sprijinul persoanelor publice.

„Pentru noi, Ziua internațională a animalelor a fost mereu un prilej de bucurie, o ocazie de a vorbi despre importanța acestora și de a promova bunăstarea animalelor. Anul aceasta, bucuria ne este umbrită de pierderea lui Heli Dungler, un prieten drag, căruia îi datorăm enorm și care a reușit să schimbe mentalități și să salveze nenumărate animale. Am decis să deschidem, în memoria sa, primul muzeu dedicat câinilor fără stăpân. Este vorba despre prima clinică veterinară mobilă folosită vreodată în România, un autobuz adus în țară în 1999 chiar de Heli. Grație unor veterinari dedicați, peste 70.000 de animale au fost sterilizate în aproape 10 ani în această clinică, care a fost dotată cu instrumentarul original și transformată în muzeu” declară Florina Tomescu, președintele Fundației Speranța.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Adăpostul Fundației Speranța este funcțional din 2001 și găzduiește, în prezent, 550 de câini, scrie Digi24.

Politica