Luna septembrie a însemnat pentru Grupul CEZ în România derularea unor proiecte generatoare de bine, prin intermediul cărora peste 100 de echipamente digitale au fost oferite elevilor din județele Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Mehedinți și Teleorman pentru continuarea activităților școlare.
Inițiativele dedicate accesului la educație digitală au fost propuse de angajați ai Grupului CEZ în România, ca răspuns la îndemnul de a veni în sprijinul comunităților afectate de criza cauzată de COVID-19, în cadrul proiectului intern Generatorii de bine. Implicarea voluntarilor companiei constă atât în identificarea soluțiilor și proiectelor cu impact pozitiv în comunitatea locală, cât și în implementarea acestora. În 2020, 8 proiecte propuse de angajații CEZ au obținut finanțare din partea companiei, 6 dintre acestea având ca direcție principală de acțiune educația digitală.
Fiecare proiect prinde viață datorită dedicării voluntarilor CEZ, aducând de fiecare dată rezultate valoroase și devenind sursă de inspirație pentru întreaga comunitate: „În contextul pandemiei COVID-19, educația a avut foarte mult de suferit, prin suspendarea activității școlilor. Proiectul Generatorii de bine a reprezentat șansa de a nu fi indiferent, de a pune umărul la continuarea învățării în condiții optime și de calitate”, a împărtășit unul din angajații companiei, inițiatorul proiectului câștigător din județul Vâlcea.
„În această perioadă, am continuat să ducem mai departe #energiepentrubine și să ne implicăm pentru a aduce realitatea educației digitale mai aproape de comunitățile din care facem parte. Proiectele propuse și implementate de voluntarii CEZ sunt un exemplu de solidaritate pentru noi toți și consolidează misiunea noastră de a oferi instrumentele necesare pentru educația și dezvoltarea viitoarelor generații”, a transmis Ondrej Safar – Country Manager CEZ România.
Județul Olt – Tehnologia în sprijinul educației elevilor
În județul Olt, ne-am implicat în educația elevilor de la Liceul Tehnologic Nr.1 Balș prin achiziția a 10 noi laptop-uri necesare învățării online și pregătirii tinerilor în viitoarele profesii. În total, 45 de elevi proveniți din familii cu posibilități materiale scăzute vor beneficia de echipamentele oferite, astfel încât să poată participa la școala online.
Județul Teleorman – Împreună pentru copii, împreună pentru comunitate
Rezultatele proiectului implementat în județul Teleorman au fost 26 de tablete, cartele pentru Internet și 8 laptop-uri asigurate elevilor vulnerabili și profesorilor de la Şcoala Zaharia Stancu Roșiori de Vede. Pe lângă echipamente digitale, proiectul a inclus dotarea școlii cu pachete de igienă, dispensere cu dezinfectant, lămpi UV și ozon pentru dezinfectarea și igienizarea sălilor de clasă.
Activitățile care vor fi desfășurate cu elevii vizează suportul educațional specializat pentru îndrumarea și efectuarea temelor, recuperarea informațiilor școlare și/sau pregătire specială pentru performanță, consiliere parentală, instruire utilizare echipamente IT și activități de formare „Școala în siguranță”.
Județul Dolj – Digital în afara pandemiei
Datorită inițiativei derulate în județul Dolj, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Craiova a beneficiat de 5 laptop-uri și 5 tablete oferite, împreună cu organizarea de sesiuni de training adresate profesorilor, pentru utilizarea platformelor educaționale. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt reprezentați de 20 de cadre didactice ale școlii și 20 de elevi care se confruntă cu provocări în utilizarea tehnologiei digitale. Cele 5 laptopuri vor fi utilizate în procesul educativ față în față, dar și în derularea activităților online de pregătire a elevilor.
Județul Gorj – Exploratori în mediul online
În cadrul proiectului implementat împreună cu Asociația Vasiliada, 30 de elevi, cu vârstele cuprinse între 12 – 14 ani din comuna Alimpești, județul Gorj, au primit tablete pe care le vor folosi în procesul educativ. Toate tabletele oferite au fost echipate cu programe educaționale și platforme de comunicare necesare pentru participarea la cursuri online. De asemenea, elevii vor beneficia de o sesiune de formare în care 10 voluntari îi vor instrui cu privire la modul de utilizare a tabletelor și la modalitățile de accesare a diferitelor resurse educaționale din mediul online.
Județul Vâlcea – Calitate în învățarea online
În județul Vâlcea, inițiativa a venit în sprijinul comunității de la Școala Gimnazială „Ion C. Constantinescu” din comuna Roești, sat Cueni, prin achiziția unui număr de 32 de tablete și 4 laptop-uri, organizarea de sesiuni de training pentru elevi și crearea unei biblioteci de resurse digitale. În urma implementării proiectului, 59 de elevi vor avea acces la cursuri și aplicații online pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare și, implicit, a calității activității educative.
Județul Mehedinți – Digital și online spre viitor!
Proiectul a pornit de la o idee care reimaginează metodele de învățare tradiționale, prin dotarea cu display-uri interactive și stand-uri mobile a Liceului de Arte „I. Șt. Paulian” din Drobeta Turnu Severin. În contextul derulării cursurilor online, aceste echipamente vor ajuta profesorii să predea lecții atractive pentru peste 50 de elevi ai liceului. De asemenea, odată cu revenirea la școală, 585 de elevi și 75 de cadre didactice vor putea utiliza noua tehnologie pentru o pregătire de calitate, orientată spre viitor.
Direcția Comunicare și Marketing
CEZ România