sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți. S-au alocat bani de la Guvern pentru modernizarea drumurilor din 23 de comune

Drumurile din 23 de comune din Mehedinți vor fi modernizate cu bani de la Guvern. Localități precum Dumbrava, Ilovăț și Bala vor beneficia de aceste investiții.
Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a anunțat că a aprobat miercuri, 19 august, lista-sinteză a obiectivelor de investiţii din cadrul subprogramului „Drumuri de interes local și drumuri de interes județean” din Programul Național de construcții de interes public sau social (PNCIPS), derulat de Compania Națională de Investiții.

Obiectivele din Mehedinți sunt următoarele:

  • Bala: Modernizare drumuri de interes local în comuna Bala, județul Mehedinți,
  • Bâcleş: Modernizare drumuri săteşti în comuna Bâcleş, județul Mehedinți,
  • Braniştea: Modernizarea infrastructurii de transport în comuna Braniştea, județul Mehedinți,
  • Breznița-Motru: Modernizare drum comunal DC82 – 4,850km, comuna Breznița-Motru, județul Mehedinți,
  • Broşteni: Modernizare drumuri în comuna Broşteni, județul Mehedinți,
  • Burila Mare: Modernizarea infrastructurii de transport în comuna Burila Mare, județul Mehedinți,
  • Dumbrava: Modernizare drumuri de interes local în comuna Dumbrava, județul Mehedinți,
  • Florești: Modernizare drumuri de interes local în comuna Florești, județul Mehedinți – etapa a II-a,
  • Greci: Modernizarea infrastructurii de transport în comuna Greci, județul Mehedinți,
  • Hinova: Modernizarea infrastructurii de transport în comuna Hinova, județul Mehedinți,
  • Husnicioara: Reabilitare și modernizare drumuri comunale DC 15A localitatea Husnicioara și DC 18 localitatea Bădițești comuna Husnicioara – județul Mehedinți,
  • Ilovăț: Reabilitare și modernizare ulițe sătești în comuna Ilovăț și construire a 2 poduri peste râurile Coșuștea și Coșuștița Mică în localitățile Dâlbocița și Budănești comuna Ilovăț – județul Mehedinți,
  • Jiana: Modernizare drumuri sătești Cioroboreni și Jiana Veche, comuna Jiana, județul Mehedinți,
  • Pădina: Modernizarea infrastructurii de transport în comuna Pădina, județul Mehedinți,
  • Pătulele: Modernizare străzi în localităţile Pătulele, județul Mehedinți,
  • Podeni: Modernizarea infrastructurii de transport în comuna Podeni, județul Mehedinți,
  • Stângăceaua: Modernizare drumuri comunale DC74 (L=1.478,0m); DC76A (L=160,0m); DC79 (L=494,0m), drumuri sătești sat Breznicioara și ulițe sat Târsa, comuna Stângăceaua, județul Mehedinți,
  • Șimian: Asfaltare străzi în comuna Șimian, satele Șimian, Cerneți, Dudașu, Poroina și Erghevița – jud. Mehedinți,
  • Șimian: Modernizare și reabilitare străzi în satele Șimian, Dudașu și Poroina, comuna Șimian – județul Mehedinți,
  • Vânjuleț: Modernizare infrastructură de transport pe traseul străzilor principale din satul Vânjuleț, comuna Vânjuleț, județul Mehedinți,
  • Voloiac: Modernizare și reabilitare drumuri locale în comuna Voloiac, județul Mehedinți,
  • Vrata: Modernizare drumuri de interes local în comuna Vrata, județul Mehedinți.

Politica