Joi, 16 iulie, a fost anunțat decesul cu numărul 24 al unei persoane depistate cu noul virus, în Mehedinți. Pacientul decedat este un bărbat de 69 de ani care avea și alte boli asociate.
Potrivit DSP Mehedinți, bărbatul a fost confirmat cu COVID-19 în data de 4 iulie, dar a refuzat internarea, ca mai apoi, pe 7 iulie, să fie internat cu simptomatologie specifică COVID-19.
Miercuri, 15 iulie, a fost declarat decesul. Pacientul mai suferea de: insuficiență respiratorie cronică, insuficiență renală cronică std. V în hemodializă, insuficiență cardiacă cls.III NYHA, hipertensiune arterială, stenoză arterială, diabet zaharat tip II.
Decesul cu numărul 23 a fost înregistrat cu doar o zi înainte, pe 14 iulie, fiind vorba de un alt bărbat, în vârstă de 67 de ani.
În Mehedinți, joi, erau raportate 303 cazuri confirmate cu COVID-19 de la începutul epidemiei, dintre care 12 au fost înregistrate în ultimele 24 ore. Din numărul total de cazuri, 182 persoane sunt externate, 13 sunt la domiciliu, 84 sunt internate și 24 au decedat.