miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Austria interzice de joi cursele aeriene directe din România

Începând de joi, 16 iulie, Austria va interzice cursele aeriene regulate directe din România, conform unui ordin al ministrului austriac al Sănătății, care a actualizat lista țărilor considerate cu „risc de SARS-CoV-2”, informează agenţia APA, preluată de Agerpres.

Potrivit APA, sunt de aşteptat efecte semnificative asupra reţelei de legături aeriene ale companiei Austrian Airlines, ale cărei curse pe relaţiile Belgrad, Bucureşti, Cairo, Podgorica, Sarajevo, Sibiu, Skopje, Sofia, Tirana şi Varna spre Vienna-Schwechat vor rămâne anulate cel puţin până la sfârşitul lunii iulie.

Rămân în continuare interzise zborurile dinspre Belarus, China, Marea Britanie, Iran, Portugalia, Rusia, Suedia şi Ucraina.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În schimb, de joi vor putea fi reluate zborurile din regiunea italiană Lombardia.

Vor fi totuşi exceptate anumite categorii de curse aeriene: cele considerate în interesul Republicii Austriece, precum şi cele care transportă mărfuri, bolnavi, cetăţeni austrieci repatriaţi, personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură.

Politica