duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Bulgaria a decis prelungirea stării de urgență

În Bulgaria a fost prelungită starea de urgență, din cauza creșterii numărului de cazuri.

Kiril Ananiev, ministrul bulgar al sănătăţii: ”Din 9 iunie, am început să raportăm creşteri semnificative de cazuri noi de coronavirus. Rămân în vigoare măsurile de igienă, distanţarea de un metru şi jumătate, dezinfectarea şi lucrul de acasă, acolo unde e posibil”.

Și Ucraina a înregistrat 940 de cazuri de infectare cu noul virus în ultimele 24 de ore. Este cel mai mare număr de noi îmbolnăviri de la începutul pandemiei, potrivit gandul.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

În Franța, mai multe spitale se pregătesc pentru un eventual val doi. La Dijon, de exemplu, conducerea spitalului de boli infecțioase spune că nu a uitat infernul trăit la începutul pandemiei.

Mai mult de 9,2 milioane de cazuri de infecții de Covid-19 și 477.000 de decese din întreaga lume. Acesta este bilanțul celor mai recente date de la Universitatea Johns Hopkins. Statele Unite sunt pe primul loc atât în ​​ceea ce privește numărul de infecții (2.347.022), cât și decese (peste 121.000), urmate de Brazilia (1.145.906 cazuri și 52.645 de decese).

Nadege Baille, director general spital Dijon: ”Nu considerăm că epidemia s-a încheiat. Totuşi, diferenţa faţă de primul val este că suntem mult mai bine pregătiţi.”

Unii specialiști francezi sunt de părere că al doilea val ar putea avea loc la toamnă.

Așa cred și cercetătorii britanici, care au cerut public guvernului să ia măsuri pentru ca sistemul medical să fie pregătit pentru al doilea val COVID-19 și să nu se grăbească să relaxeze restricțiile.

Politica