Prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel, a verificat vineri stadiul lucrărilor care se efectuează la investițiile publice din Ponoarele. Întreaga comună mehedințeană este un imens șantier. Unul dintre proiectele importante este reabilitarea drumului care duce spre Pădurea de Liliac, cea mai mare rezervaţie botanică de acest gen din România.
Lucrările derulate în acest moment constă în apă potabilă și canalizare pentru toate localitățile, dar și asfaltare/reabilitare drumuri comunale. În paralel, Primăria Ponoarele lucrează la noi proiecte, ce vor fi implementate după ce vor fi aprobate și finanțate.
Joi, 11 iunie, pe un proiect finanțat cu fonduri europene, Primăria Ponoarele a primit un utilaj multifuncțional și un ATV cu șase roți, în valoare de 74.000 de euro, care vor fi foarte utile la iarnă, pentru deszăpezire.
„Am venit în comuna Ponoarele, unde am verificat lucrările de investiții publice care se derulează aici. Am constatat că lucrările se execută în graficele agreate de autoritățile locale cu constructorii, se lucrează atât pe infrastructura rutieră și aici mă refer la modernizările de drumuri și ulițe sătești, cât și la infrastructura de apă și canal. Sunt investiții finanțate de Guvernul Orban, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, cât și pe fonduri de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Totodată am văzut că pe fonduri europene, au făcut o achiziție utilă de utilaje specializate pentru intervenții pe timp de iarnă pentru serviciul local pentru situații de urgență. Este o zonă cu un uriaș potențial turistic, dar care din păcate nu este exploatat la adevărata sa valoare, așa că orice investiție contribuie atât la bunăstarea localnicilor, cât și la dezvoltarea în ansamblu a zonei”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.
Primăria comunei Ponoarele are în derulare mai multe proiecte, finanțate atât cu fonduri guvernamentale, cât și fonduri atrase de la Uniunea Europeană.
„Avem în derulare un proiect finanțat prin PNDL, în valoare de 166 de miliarde lei vechi, de aducțiune a apei în cele 14 sate aparținătoare comunei Ponoarele, pe o rază de 54 de km. Mai avem în derulare un proiect de asfaltare către Băluța, Delureni, Brânzeni. Sunt proiecte foarte importante pentru comunitatea noastră, pentru comuna Ponoarele, pentru oamenii care ne vizitează”, explică primarul Iulian Cerbu.
Atât pentru localnici, cât și pentru turiștii care vin în zonă, un alt proiect important vizează asfaltarea drumului care duce spre Pădurea de Liliac, cea mai mare rezervaţie botanică de acest gen din România. Lucrările au început în 13 martie 2020 și sunt programate pentru a fi finalizate în doi ani.
„Am primit prin PNDL suma de 28 miliarde lei vechi pentru asfaltarea DC 57A, Ponoarele – Brânzeni. Acest drum are o lungime de 3,350 km, din care pe o lungime de 1,800 km se va turna asfalt, iar ceilalți kilometri vor fi reabilitați cu un covor de macadam pentru că traversează Rezervația Pădurea de Liliac”, a precizat viceprimarul Vasile Gheorgescu.
Un alt proiect important al autorităților locale este reabilitarea unui cămin cultural în satul Gheorghești, cu fonduri europene. Este o clădire veche, ridicată de localnici în anul 1962, care avea nevoie de reparații capitale și modernizări.