Unui pacient internat la Spitalul de Urgență Târgu-Jiu i s-a făcut o transfuzie greșită, iar cel care a sesizat eroarea gravă a fost ginerele lui.
Bărbatul de 85 de ani a ajuns la spital la sfârșitul lunii mai, cu o ambulanță, după o hemoragie nazală puternică.
El a fost internat în Secția de Terapie Intensiva a Spitalului de Urgență Tg-Jiu, iar doctorii i-au transfuzat două pungi de sânge, dintr-o altă grupă sanguină.
Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Gorj, Daiana Militaru: „DSP Gorj nu a fost înștiințată ne-am autosesizat după articole în presa locală.
Spitalul a fost sancționat cu 25.000 de lei pentru că nu a anunțat incidentul în termenul legal de 24 de ore. Asta a fost prima amendă”.
„Am fost anunțați de medicul coordonator ieri. Comisia de Transfuzii va face un raport. Maxim până în 22 se va întocmi raportul”, a spus Dumitru Vienescu, directorul Spitalului din Târgu-Jiu, citat de Digi24.