luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți. Peste 2.000 de mehedințeni, autoizolați și monitorizați la domiciliu

Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în Mehedinți, 2.044 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu, după ce 258 persoane au intrat în izolare și 135 persoane au ieșit din izolarea la domiciliu în ultimele 24 ore. Alte 23 persoane se află în carantină.
Instituția Prefectului informează că în ultimele 24 de ore, jandarmii au asigurat măsuri de ordine la două centre de carantină și au constituit un număr de 34 de patrule mixte polițiști-jandarmi. Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 500 lei.
Pompierii mehedințeni au efectuat cinci misiuni pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, patru dintre acestea constând în acțiuni de decontaminare, iar o misiune pentru transportul unor persoane care au intrat în izolare la domiciliu.Cele patru misiuni de decontaminare au fost efectuate de echipajul de cercetare Chimică Biologică Radiologică și Nucleară din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, care a asigurat decontaminarea unei ambulanțe SMURD, a trei ambulanțe SAJ, dar și a unei autospeciale destinate transportului de persoane.
Poliția Locală Drobeta Turnu Severin a făcut verificări la 199 de locații, unde se află 303 persoane în izolare voluntară la domiciliu. În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 9 echipaje de poliție locală, dintre care 7 echipaje de ordine publică și 2 echipaje de rutieră.

Politica