luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Procesul fostei primărițe din Șimnicu de Sus, amânat din cauza lipsei martorilor

Procesului în care Jana Fulga, fost primar şi actual viceprimar al comunei doljene Șimnicu de Sus, a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, a fost amânat din cauza lipsei martorilor. Procurorii anticorupţie au acuzat-o pe fosta primăriță că ar fi cerut şi primit 50.000 lei şpagă de la administratorul unor firme, pentru a-i acorda acestuia lucrări cu încălcarea legislaţiei vizând achiziţiile publice. În acelaşi dosar este judecat şi administratorul societăţilor care a obţinut contracte cu primăria, acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

La sfârșitul săptămânii trecute, Curtea de Apel Craiova a decis să amâne pentru 25 iunie a.c. procesul fostei primărițe din comuna Șimnicu de Sus, Jana Fulga, din cauza lipsei martorilor din dosar.

Reamintim că, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat, în decembrie 2017, că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Jana Fulga, la data faptelor primar al comunei Șimnicu de Sus, judeţul Dolj şi avocat suspendat în cadrul Baroului Dolj, în prezent viceprimar al aceleiaşi localităţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată; şi Marinel Rădulescu, administrator al unor societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „Inculpata Fulga Jana, în calitate de primar al comunei Șimnicu de Sus, judeţul Dolj şi ordonator principal de credite, în toamna anului 2009, a pretins şi primit de la inculpatul Rădulescu Marinel suma de 50.000 lei, în schimbul exercitării puterii de decizie în interiorul instituţiei pe care o conducea, astfel încât societăţile comerciale administrate de inculpatul Rădulescu Marinel să încheie, cu încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice, contracte cu primăria. În acest sens, în perioada 2010-2012, inculpata Fulga Jana, în calitatea menţionată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, a dispus prin procedura achiziţiei directe, achiziţionarea de la mai multe firme, printre care şi cele administrate de inculpatul Rădulescu Marinel, a mai multor bunuri şi servicii, fără hotărâri ale consiliului local, fără viză de control financiar preventiv, fără alocări bugetare şi la preţuri supraevaluate. Totodată inculpata a mai dispus şi decontarea unor lucrări neefectuate sau care ar fi trebuit suportate de societatea prestatoare. Prin aceste demersuri, inculpata Fulga Jana a cauzat bugetului local un prejudiciu în cuantum de 298.836 lei. În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui autoturism ce aparţine inculpatei Fulga Jana”, se arată în comunicatul DNA.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Consiliului Local al comunei Șimnicu de Sus s-a constituit parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Craiova, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză, şi s-a înregistrat 13 decembrie 2017 pe rolul instanţei.

Procesul a început după mai bine de un an

Dosarul a fost analizat în camera preliminară și abia după jumătate de an magistrații craioveni s-au pronunțat cu privire la legalitatea rechizitoriului, dispunând începerea procesului: “Respinge, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii Fulga Jana şi Rădulescu Marinel. Constată legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi sesizării instanţei dispuse prin Rechizitoriul din 11.12.2017 al DNA – Serviciul Teritorial Craiova, dat în dosarul nr. 158/P/2013 şi dispune începerea judecăţii cu privire la inculpaţii Fulga Jana şi Rădulescu Marinel. Respinge cererea formulată de inculpata Fulga Jana privind ridicarea sechestrului dispus prin Ordonanţa nr. 158/P/2013 din data de 03.07.2017 asupra autoturismului marca CIELO cu seria de şasiu KLATF19Z16D075543. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, urmând ca onorariile avocaţilor din oficiu, în cuantum total de 660 lei, să fie virate din contul Ministerului de Justiţie în contul Baroului de Avocaţi Dolj. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu”.

Inculpații au făcut contestație, respinsă însă, astfel că s-a dispus în mod definitiv începerea judecării cauzei, iar procesul a început la începutul lunii februarie anul trecut.

Politica