Fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici s-a prezentat, joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Teodorovici a precizat în faţa sediului DNA că a cerut să asculte mai multe convorbiri dintr-un dosar din 2013, care a fost clasat.
„Eu am făcut cerere către DNA să pot să vin să ascult toate convorbirile despre mine. (…) Am fost notificat că dosarul respectiv, din 2013, s-a clasat. (…) Am primit acasă hârtia cu notificarea că s-a clasat, fără să ştiu exact despre ce este vorba, cine a fost în dosar. Eu am venit să aflu de la dânşii (procurori – n.r.), să ascult acele convorbiri telefonice din acea perioadă. (…) Discuţia respectivă a fost înregistrată ca urmare a acelei speţe din 2013. A fost la modul general, tot ce vorbeam şi discutam şi probabil şi astăzi la fel, şi foarte bine se face, este ascultat, sunt o persoană publică şi este normal”, a afirmat Teodorovici, citat de Agerpres.
El a adăugat că sunt politicieni cu „funcţii foarte înalte” care ar trebui să fie subiectul verificărilor făcute de procurori.
„Mi-am adus aminte de unele discuţii pe care le-am avut cu diverşi politicieni de la acea vreme în funcţii foarte înalte din toate partidele politice şi mi-a trezit un gust amar şi am zis că poate cei care ar trebuie să fie subiectul acestor verificări tocmai nu sunt”, a spus Eugen Teodorovici.