sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Predarea și evaluarea online a elevilor, introduse în fișa postului profesorilor din învățământul preuniversitar

Ministerul Educației a introdus predarea și evaluarea online a elevilor în fișa-cadru a postului pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, potrivit unui ordin publicat marți în Monitorul Oficial.

Potrivit Ordinului publicat în Monitorul Oficial nr. 413 din 19 mai 2020, în fișa de evaluare în vederea acordării calificativului anual pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar au fost incluse următoarele criterii:
– proiectarea activităților suport pentru învățarea în mediul online și a instrumentelor de evaluare aplicabile online, din perspectiva principiilor de proiectare didactică;
– utilizarea de resurse educaționale deschise, aplicații online, crearea și susținerea sesiunilor de învățare pe platforme educaționale;

– organizarea și desfășurarea activităților didactice, curriculare și extracurriculare în mediul școlar, extrașcolar și online;
– utilizarea diverselor instrumente de evaluare, inclusiv a celor online;
– realizarea și aplicarea unor instrumente de evaluare a activității online, valorizarea rezultatelor evaluării și oferirea de feedback fiecărui elev;

Policlinica Buna Vestire Craiova

Și în ”Fișa cadru a postului – cadru didactic din învățământul preuniversitar” au fost introduse aceste criterii: proiectarea activităților-suport pentru învățarea în mediul online și proiectare a instrumentelor de evaluare aplicabile online, scrie Hotnews.

Politica