Fostul antrenor al CSU a explicat de ce a ales să-și dea demisia de la gruparea olteană
Într-o intervenție la Telekomsport, Victor Pițurcă a mărturisit de ce s-a despărțit de CSU Craiova. „Am fost la Craiova 4 luni, ştiu prin ce am trecut. De ce m-am despărţit? Clubul a dat un comunicat, eu am spus de când am mers acolo că vreau să câştig campionatul. Nu puteam să câştig campionatul şi nu numai campionatul. Adică campionatul era numai un prim pas pentru mine. Nu aveam şansa să fac acest lucru şi nu am mai continuat. Nu avea sens să mă păcălesc eu pe mine şi, în acelaşi timp, să păcălesc şi suporterii. Aşa că am renunţat. A fost greşeala mea, pentru că nu trebuia să plec în acel moment, să merg în acel moment, dacă era ceva să fi gândit să fi evaluat şi să fi plecat, să fi mers din iarnă, dar în sfârşit, nu mai are sens să vorbim. Am avut nemulţumirile mele şi nu am vrut să mai continui”, a spus Victor Pițurcă.