O parte a spațiilor medicale construite pentru Unitatea de Primire a
Urgențelor (UPU) a fost predată către conducerea Spitalului Clinic
Județean de Urgență Craiova, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean
(CJ) Dolj, Ion Prioteasa. Este vorba despre parterul şi subsolul noii
clădiri UPU.
„Unul dintre cele mai ample și ambițioase demersuri
investiționale derulate de Consiliul Județean Dolj la SCJU Craiova
marchează finalizarea unei alte etape importante. Ieri după-amiază, am
semnat cu reprezentanții conducerii spitalului și cu echipa de
coordonare a UPU procesul-verbal prin care le-am predat parterul și
subsolul noii clădiri construite special pentru această structură
esențială a SCJU, în cadrul căreia sunt tratate zilnic sute de cazuri.
Așa
cum se cunoaște, noi am inițiat cu fonduri proprii un proiect prin care
am urmărit, pe de o parte, să modernizăm spațiile în care funcționa
Unitatea de Primire a Urgențelor și, pe de altă parte, să le extindem în
mod semnificativ, realizând două noi corpuri de clădire, astfel încât
suprafața destinată UPU să crească de peste 4 ori, ajungând la aproape
3.700 de metri pătrați.
Vorbim despre o investiție a cărei valoare
depășește 4 milioane de euro, strict pentru lucrările de construire,
pentru care colegii noștri au obținut ulterior finanțare europeană prin
Programul Operațional Regional 2014 – 2020, astfel că am degrevat
bugetul Consiliului Județean Dolj de o importantă presiune financiară.
Odată
cu pasul făcut luni, reușim, în primul rând, să le asigurăm cadrelor
medicale de la UPU condiții la standarde europene pentru a-și desfășura
misiunea lor crucială, cu atât mai importantă în contextul epidemiei. În
acest sens, vreau să evidențiez faptul că spațiile predate beneficiază
de toate utilitățile necesare și că, mai mult, împreună cu ele au fost
date în folosință grupul electrogen, necesar pentru a asigura energia
electrică fără întrerupere, și depozitul de gaze medicale amenajat
pentru a deservi în mod direct Unitatea de Primire a Urgențelor.
În
al doilea rând, mutarea activității ne va permite să abordăm ultima
componentă de infrastructură, respectiv modernizarea vechii clădiri a
UPU și finalizarea corpului secundar de extindere, care trebuie unificat
și conectat la restul structurii.
După cum am mai afirmat, după cum
se și poate constata, în ciuda obstacolelor pe care le impune starea de
urgență, Consiliul Județean Dolj își duce mai departe toate cele aproape
30 de proiecte majore, în beneficiul comunității, venind astfel, prin
intermediul sumelor investite, care totalizează peste 240 de milioane de
euro, și în sprijinul economiei, în această perioadă dificilă”, a
precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La
rândul său, vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile a prezentat structura
noii incinte în care își va desfășura activitatea Unitatea de Primire a
Urgențelor, subliniind totodată unicitatea și complexitatea
obiectivului.
„Am predat către SCJU Craiova și UPU spații care,
cumulat, măsoară aproape 1.300 de metri pătrați, reprezentând așadar
peste o treime din suprafața totală a întregului nostru proiect de
modernizare și extindere a Unității de Primire a Urgențelor. Mai mult,
trebuie precizat că stadiul de ansamblu al demersului este mai avansat
decât o arată aceste cifre.
La principalul corp nou construit, la
restul nivelurilor, respectiv etajul I și suprastructura de la etajul al
II-lea, au mai rămas de executat doar lucrări de mică anvergură,
constând în montarea unor placaje pentru securitate la incendiu. Corpul
secundar se află și el aproape de finalizare, care devine posibilă odată
cu mutarea UPU în spațiile pe care le-am pus acum la dispoziție.
Astfel,
la parter, cadrele medicale beneficiază de o zonă generoasă, amenajată
pentru module de consultații pe diferite specialități, izolator sau
terapie intensivă. Subsolul este rezervat vestiarelor, serverelor,
spațiilor tehnice și pentru depozitare, tot aici regăsindu-se și o sală
de ședințe și de raport, pentru personalul sanitar.
Sperăm să avem
această investiție complet încheiată cât mai curând, însă trebuie să ne
gândim și la faptul că ea a fost una de o complexitate cu totul
deosebită, dacă ar fi să ne referim, spre exemplu, doar la faptul că în
noua structură destinată UPU a fost nevoie să se instaleze nu mai puțin
de 70 de kilometri de cabluri electrice, cu diferite roluri”, a
menționat vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.