duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

ANM. De la mijlocul săptămânii, vremea se schimbă în toată ţara

Vremea se menţine caldă până la jumătatea săptămânii, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în vest şi sud-vest valorile termice se vor situa peste mediile multianuale. Ploile îşi vor face apariţia în vestul, centrul ţării şi în zonele de munte, apoi se vor extinde în toate regiunile.

Potrivit ANM, luni, 27 aprilie, cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte şi în partea continentală a Dobrogei, dar numai izolat vor fi posibile ploi de scurtă durată. Noaptea, înnorările se vor accentua în regiunile vestice, unde, pe arii restrânse vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în zonele de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 grade pe litoral şi 24 de grade în Banat şi Oltenia, iar minimele între 1 şi 11 grade, mai scăzute spre -3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, dar şi mai ridicate în Dealurile de Vest, spre 12…13 grade. Spre sfârşitul intervalului, în estul Transilvaniei, izolat se va produce brumă.

Marţi, vremea va fi caldă pentru sfârşitul lunii aprilie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după amiaza, când în vestul, centrul ţării şi în zonele de munte, pe arii restrânse, vor fi averse însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-estul teritoriului şi de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 17 şi 25 de grade, iar cele minime între 4 şi 13 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaţilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Începând cu ziua de miercuri, 29 aprilie, vremea se va menţine caldă pentru această perioadă, apoi va intra într-un proces de răcire începând cu vestul ţării. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată la început în zonele de deal şi de munte, apoi în jumătatea vestică a teritoriului.


Politica