sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți. A ajuns cel mai mare transport de echipamente de protecție

La sediul ISU Drobeta al judeţului Mehedinţi au fost aduse echipamente de protecție: 39.900 de măști chirurgicale și 1410  de combinezoane de protecție.

Potrivit reprezentaților instituției, cele mai multe măști chirurgicale au fost distribuite Casei Județene de Asigurări de Sănătate pentru a ajunge la medicii de familie – 27 900,  alte 7000 la personalul care se ocupă de îngrijirea persoanelor vârstnice aflate în centrele Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul Mehedinți, iar 5000 le-au revenit pompierilor.

Spitalului Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin i-au fost atribuite 1120 de combinezoane, iar alte 290 Spitalului Municipal Orșova, Centrului de Transfuzii, Direcției de Sănătate Publică, Serviciului de Ambulanță Județean și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica