sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Aparat de depistare a COVID 19 ținut degeaba de SJU Târgu Jiu

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu deţine de 2 ani un aparat de depistare a noului coronavirus, dar nu a profitat de el. Din startul pandemiei, sute de teste au fost recoltate şi trimise spre Institutul Matei Balş, în timp ce aparatul ultra-performant cu o linie PCR, pentru testarea și diagnosticarea certă a pacienților infectați cu noul coronavirus, zăcea într-un laborator de boli tuberculoase.

Aparatul a fost trimis la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu de către Institutul de pneumoftiziologie Marius Nasta în 2018. Conducerea spitalului a decis să-l momenteze într-un cabinet TBC. După ce la Gorj a fost înregistrat primul caz de infectare cu noul coronavirus, medicii acestui cabinet au comunicat conducerii spitalului că deţin un aparat pentru depistarea Covid 19 şi că tot ceea ce trebuie să facă este să achiziţioneze kiturile SARS-CoV-2. 

Fostul director al SJU Târgu Jiu, Gigel Capota, a declarat, luni, ca spitalul a primit, în 2015, acest aparat pentru depistarea tuberculozei, care ar putea fi folosit și pentru testarea coronavirusului.
„Acel aparat este adus în spitalul nostru din anul 2015. Ele au fost achiziționate de către Institutul de Boli Infecțioase Marius Nasta, prin Unifarm, a fost pe niște fonduri europene și erau aparate utilizate strict pe Programul Național de TBC. Acum, Institutul Marius Nasta, fiind coordonatorul acestui program, la nivel de țară, a distribuit aparatele respective la toate spitalele care aveau accesat acest program de TBC”, a declarat pentru Mediafax, Gigel Capota.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit spuselor fostului director SJU Târgu Jiu, acordul pentru a folosi aparatul și pentru testarea coronavirusului a fost gata pe 31 martie.
„Aparatul ni s-a dat în folosință, inclusiv cu kitul de diagnosticare rapidă pentru TBC. În 2018, în luna iulie, am reînnoit contractul de comodat și a rămas încă o perioadă să-l folosim noi tot acolo, în laborator, strict pentru TBC. Acum, producătorul american, apărând acest nou COVID, a hotărât să modifice ceva la kituri să se poată utiliza aceste aparate. Pentru că nu este aparatul nostru, Institutul Marius Nasta din București, coordonatorul național al programului de TBC, a trimis o adresă la doamna doctor Enoiu, că își exprimă acordul privind utilizarea aparatului respectiv și pentru depistarea noului coronavirus, însă să ia legătura cu producătorul pentru achiziționarea de kituri.

Adresa a fost înaintată pe 31 martie, la noi s-a înregistrat cu două zile mai târziu, Serviciul Achiziții a luat legătura cu producătorul și ne-a promis că în maxim trei săptămâni o să primim kiturile, să se poată utiliza pentru depistarea coronavirusului. Nu aveai voie să-l utilizezi pentru altceva, doar pentru TBC. Apărând noul virus și stabilind specialiștii că ar putea fi folosit cu un nou kit, acordul a venit pe 31 martie. Se așteaptă kiturile”, a mai declarat Gigel Capota, potrivit sursei citate.

Politica