Ministerul Finanţelor informeză printr-un comunicat că, persoanele fizice au nevoie, pentru a beneficia de facilitatea privind amânarea ratelor de o declaraţie pe proprie răspundere că le-au fost afectate veniturile faţă de situaţia anterioară declanşării situaţiei de urgenţă, iar în cazul creditelor ipotecare modificarea clauzelor contractuale la creditele ipotecare se realizează fără încheierea de acte adiţionale.
Astefel, pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, şi este cuprinsă între o lună şi 9 luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020, informează Agerpres.
Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.
Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă, şi se afla in imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.
Decizia de aprobare conţine şi numărul de rate care au fost solicitate de debitor pentru suspendarea la plată, şi se comunică debitorului în format letric sau prin poşta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de creditor. Decizia poate fi comunicată şi telefonic, cu respectarea obligaţiei creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcţie de opţiunea exprimată de debitor.
Poate beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020. Prevederea se aplică tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme.
Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit.
Plata de către debitor a creanţei reprezentând dobânda totală aferentă perioadei de suspendare la plată acordată creditelor ipotecare se va face eşalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, în 60 de rate lunare egale, fără perceperea de dobândă pentru această componentă a creditului ipotecar. Graficul de rambursare a acestor plăţi se comunică în termen de 5 zile debitorilor şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii, care garantează plata integrală a acestor dobânzi.
Criteriile de aprobare a solicitării de amânare pentru persoanele fizice se menţin şi în cazul celorlalte credite acordate de bănci şi instituţii financiare nebancare. În aceste cazuri, însă, dobânda se va capitaliza la principal.
Facilităţile nu se acordă firmelor care se află în insolvenţă la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informaţiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.