marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Incendiu în Piaţa Veche, doi oameni la spital

Incendiu la un magazin din Piaţa Veche Craiova. Doi oameni, care se aflau în interior, au suferit arsuri şi vor fi transportaţi la spital, anunţă ISU Dolj.

Victimele ar fi oameni ai străzii, iar magazinul este acelaşi care a luat foc şi în 2018.

Cei care i-au salvat pe cei doi au fost jandarmii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În data de 03.04.2020 în jurul orei 22:30, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, în timp ce se aflau într-o misiune de menținere a ordinii și liniștii publice s-au autosesizat, cu privire la producerea unui incendiu în zona Pieței Vechi din municipiul Craiova. Echipajul ajuns la fața locului, a constat că într-unul dintre spațiile comerciale, se aflau două persoane în stare de inconștineță, una dintre acestea fiind cuprinsă de flăcări. În consecință, membrii echipajului de jandarmi, au intervenit pentru salvarea vieții persoanei, folosind stingătorul de incediu aflat în dotarea autoturismului de serviciu și reușind astfel să stingă articolele vestimentare.
De urgență a fost apelat serviciul 112, la fața locului ajungând în scurt timp, echipaje din cadru ISU Dolj și SMURD care au preluat cazul”-Gruparea Mobila de Jandarmi Craiova.

La faţa locului a intervinit Detaşamentul 1 de Pompieri Craiova cu două autospeciale.

În 2018, potrivit ISU Dolj, focul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă. Focul a cuprins mai întâi cartoane şi hârtii, după care s-a extins la acoprişul unei hale.

foto arhiva – incendiul din 2018

Politica