sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fratele lui Petre Grigoraș a murit din cauza COVID19

Fostul antrenor al celor de la Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, trece printr-o perioadă extrem de grea. Fratele tehnicianului a murit din cauza coronavirusului la începutul săptămânii. Drama a fost cu atât mai mare cu cât Grigoraș nici măcar nu a putut participa la înmormântarea fratelui său.
„Trăiesc foarte prost această perioadă. Luni mi-a murit un frate de coronavirus, am și alte probleme. El era în Zemeș, (n.r. – o comună de lângă Moinești), în zona Bacăului, a fost răpus de această boală la 59 de ani. N-am putut merge la înmormântare. Astăzi în 5 minute l-au băgat în mormânt, fără slujbă, familia este în carantină, este îngrozitor, dar asta-i viața”, a explicat Petre Grigoraș pentru doarromania.ro.
Acum, antrenorul se află la Constanța. Grigoraș este sub contract cu Foresta Suceava și spune că ține legătura constant cu cei din conducerea clubului.
„Eu sunt în Constanța acum, acasă. Am plecat de pe 12 martie de când s-a oprit campionatul. Atât eu, cât și o parte dintre fotbaliștii care erau din alte localități. Am discutat cu conducătorii, cu oamenii de acolo, vorbesc cu ei în fiecare zi. De la club deocamdată nu este nimeni infectat. Nici jucători, nici angajați. Dar sigur că există o stare de teamă. Mie n-o să-mi fie frică să revin pentru că sunt convins că atunci când se va putea juca fotbal vom fi cât de cât în siguranță”, a mai spus fostul tehnician al Pandurilor.

Politica