duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Spitalul Leamna, spital suport pentru Infecțioase Craiova

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat, miercuri, că, în condițiile pandemiei provocate de noul coronavirus, Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna (SPL) a adoptat un set de măsuri necesare pentru a răspunde cât mai eficient și prompt tuturor cazurilor de pacienți care prezintă patologie respiratorie gravă, în acest sens fiind înaintată Direcției de Sănătate Publică o solicitare pentru suplimentarea cadrelor sanitare cu șapte medici rezidenți.
„Unitatea din Leamna, aflată în subordinea CJ Dolj, a fost stabilită drept spital suport pentru Spitalul de Boli Infecțioase «Victor Babeș» din Craiova, urmând să preia pacienții internabili, cu patologie respiratorie și tuberculoză activă.

În această perioadă, cadrele medicale de aici sunt mobilizate la maxim, iar astăzi conducerea SPL a formulat o adresă către Direcția de Sănătate Publică Dolj pentru suplimentarea personalului cu șapte medici rezidenți în specializarea pneumologie. Sperăm că, în acest fel, vor putea fi dublate gărzile și, în consecință, va putea fi asigurată o diagnosticare mai rapidă pentru persoanele care se prezintă la spital.
În cadrul unității noastre a fost deja creat un flux special, în conformitate cu procedurile stabilite de către Comandamentul național pentru situații de urgență, astfel că în curtea unității a fost montat de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență un cort destinat consultațiilor și trierii pacienților care ajung în această perioadă la Leamna. După această procedură, persoanele sunt introduse pentru 24 de ore într-un alt triaj obligatoriu, care se va face, de această dată, în incinta spitalului, fiind prevăzute în acest sens 18 paturi, pentru care se asigură supraveghere permanentă. Trebuie evidențiat faptul că, în situația în care se confirmă infectarea cu noul coronavirus, pacientul este mutat la Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova.

De asemenea, vreau să precizez că, în perioada crizei epidemiologice, Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna va dispune de întregul sprijin financiar al Consiliului Județean Dolj, ceea ce este foarte important pentru achiziționarea în regim de urgență a materialelor sanitare necesare. Totodată, în aceste zile, va fi instalat un nou aparat de radiologie, care va permite diagnosticarea rapidă și precisă a afecțiunilor pulmonare – o investiție în valoare de peste un milion de lei“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La rândul său, directorul Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna, Marius Matei, a lansat un apel către echipele celorlalte structuri sanitare din Dolj, precum și către pacienți. „Vreau să le comunic unităților medicale din județ care trimit pacienți cu patologie respiratorie să efectueze verificări și să ofere, în măsura posibilităților, consultul pentru cazurile mai ușoare, iar la spitalele din Craiova să trimită cazuistica mai gravă. SPL are 154 de paturi și îi va interna pe cei cu probleme respiratorii, în afara persoanelor care sunt suspectate sau în cazul cărora se confirmă infectarea cu noul coronavirus.

Fac apel și către cei care se adresează spitalului nostru, cu mențiunea că noi oferim tratament și consultații în această perioadă numai persoanelor cu exacerbări în patologia respiratorie și îi rugăm pe toți să înțeleagă faptul că procedurile sunt mai anevoioase decât în mod normal, întrucât există un formular special, care trebuie completat. Totodată, spitalele se află în carantină, iar aparținătorii nu pot intra în incinta acestora, însă au posibilitatea să obțină informații în mod direct de la personalul unității“, a precizat Marius Matei, directorul Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna.

Consiliul Județean Dolj – Biroul de presă

Politica