Prefectul de Mehedinţi, Cristinel Pavel, spune că oamenii nu ar trebui să se panicheze şi să golească rafturile magazinelor. E marfă suficientă.
„Am văzut la acest sfârșit de săptămână că s-au golit rafturile în magazinele din municipiul nostru, pe fondul unor informații false care au fost difuzate în mod iresponsabil în spațiul public. Vreau să le spun că discuțiile pe care le-am avut recent cu reprezentanții hipermarketurilor din Drobeta Turnu Severin sunt în sensul că aceste magazine au capacitatea de a se aproviziona cu mărfurile necesare”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.
El îndeamnă locuitorii judeţului să respecte măsurile luate pentru limitarea răspândirii noului virus.
”Avem până în acest moment doar două cazuri, fiind vorba de două persoane care s-au întors din Italia și care au fost carantinate aici. Sigur, limitarea răspândirii virusului va depinde, în mare parte, de un comportament responsabil al fiecăruia dintre noi. De aceea, este bine să respectăm toate recomandările formulate de specialiști, de reprezentanții Ministerului Sanatatii.
Am activat încă de acum două săptămâni Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției cu reprezentanți ai tuturor instituțiilor cu atribuții în gestionarea epidemiilor, care funcționează foarte bine. Sâmbătă, ISU Mehedinți a montat un cort pentru triajul epidemiologic al persoanelor care ajung la Spitalul Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin”, a mai declarat prefectul.