Pregătirea deficitară a unor poliţişti şi lipsa de implicare a şefilor din Poliţie sunt o cauză a crimelor din Caracal.
Asta a dat de înţeles Şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, la bilanţul pe anul trecut al instituţiei.
„A fost anul care a evidenţiat lipsa de implicare de la unii manageri şi pregătirea deficitară a unor poliţişti. Toate au condus la tragedia de la Timiş în care un coleg de-al nostru şi-a pierdut viaţa şi de la Olt, în care cele două fete au dispărut. (…) Sunt conştient că trebuie să continuăm procesul de reformă demarat ca urmare a cazului Caracal, acesta fiind un moment de cotitură în activitatea poliţiei care a determinat nevoile schimbării majore”, a spus Vasilescu.
Reamintim că pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din „cazul Caracal”, Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte, profanare de cadavre – două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol). Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete – Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu – în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre. Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol.
Familia Alexandrei Măceşanu ceruse strămutarea dosarului, însă Curtea de Apel Craiova a considerat solicitarea nefondată.
Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu sunt arestaţi preventiv.