duminică, septembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Sistemul imunitar în pericol, în această perioadă. Alimente care cresc imunitatea

Sistemul imunitar nu se vede, nu se simte şi nu există analize speciale pentru depistarea stării lui, însă acesta lucrează în permanenţă pentru a ne apăra de virusuri, bacterii, ciuperci microscopice, protozoare, paraziţi, veninuri, toxine şi este considerat al doilea creier al organismului. Atunci când acesta este slăbit, suntem vulnerabili în faţa factorilor externi şi predispuşi la diverse infecţii, de la răceală sau infecţii urinare, până la plăgi care se infectează uşor sau erupţii ale pielii.

Trebuie ştiut faptul că 80% din imunitatea organismului este concentrată la nivel intestinal, unde există două kilograme de „bacterii bune, adică 100 de trilioane de microbi care nu prezintă niciun pericol pentru sănătatea noastră, ba dimpotrivă, scrie viva.ro

Acestea îmbunătățesc digestia, ne protejează împotriva infecţiilor, menţin sănătatea reproductivă şi metabolizează medicamentele, așa că este extrem de important ceea ce mâncăm pentru a nu distruge „bacteriile bune.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru o imunitate excelentă trebuie să avem în vedere trei aspecte: exercițiile fizice constante, starea psihică bună și alimentația variată și sănătoasă.

Studii recente au stabilit că obezitatea și sedentarismul pot slăbi sistemul imunitar și reduce abilitatea acestuia de a combate infecțiile. Sportul stimulează producția în organism de hormoni cu rol important în activarea celulelor sistemului imunitar, înotul fiind recomandat de specialişti mai cu seamă în perioada rece a anului. În urma contactului cu apa, creşte rezistenţa organismului la infecţii acute şi sporeşte capacitatea acestuia de a lupta cu boala.

Dacă nu aveţi posibilitatea să practicaţi înotul, mergeţi pe jos cât puteţi de mult și optați pentru exerciții zilnice care favorizează flexibilitatea, întărirea mușchilor și a inimii inimii. Nu uitați: sportul este necesar, în primul rând, pentru oxigenarea creierului și sporirea circulației limfei și a sângelui, și nu neapărat pentru mușchi.

ALIMENTE CARE CRESC IMUNITATEA

• Usturoiul are un rol mineralizant şi conţine o serie de elemente nutritive: fosfor, calciu, potasiu, sodiu, mangan, cupru, sulf, fier, vitaminele B, C şi E. Fitoncidele aflate în usturoi distrug unii agenţi patogeni, cum ar fi cei care produc febra tifoidă, difteria sau holera.

• Iaurtul întăreşte imunitatea, previne constipaţia şi sindromul de colon iritabil, favorizează scăderea nivelului de colesterol şi controlarea glicemiei.

• Migdalele sunt excelente pentru sistemul sistemul nervos, eliberând stresul, un mare plus pentru imunitate.

• Afinele sunt recomandate, în mod special, în perioadele de convalescenţă în urma răcelilor şi a gripei. Una dintre explicaţii constă în conţinutul bogat în antioxidanţi al afinelor, care sporesc capacitatea de a lupta cu diferite stări inflamatorii.

• Ciupercile au un conţinut bogat de vitamina B, care joacă un rol esenţial în păstrarea imunităţii la cote maxime.

• Echinaceea are calităţi imunomodulatoare, antiseptice, depurative, este antifebrilă, antivirală şi antibacteriană. Persoanele care folosesc preparate ce conţin această plantă au prezentat o rată a îmbolnăvirilor respiratorii mai scăzută cu aproximativ 50% faţă de restul populaţiei.

• Probioticele şi prebioticele sunt bacterii bune ce oferă numeroase beneficii organismului, în special sistemului digestiv, deoarece reechilibrează balanţa microbiologică a organismului. Alimente care contin prebiotice: cereale integrale, ovăz, banane, ceapă, usturoi, sparanghel, miere şi anghinare. Alimente care conţin probiotice: iaurt, sucuri şi băuturi din soia, lapte fermentat şi nefermentat, lapte bătut, brânzeturi uşoare, chefir, varză acră, murături, ciocolată neagră.

• Ganoderma (n.r. o ciupercă inferioară, mai exact, un mucegai, a cărei substanţă activă este penicilina) creşte imunitatea şi are numeroase acţiuni, precum: antibacterian, antiinflamator, antitumoral, antioxidant, antistres, imunomodulator, imunostimulator, creşte rezistenţa la frig.

• Grapefruitul are o cantitate mare de vitamina C şi flavonoide – compuşi chimici naturali care s-au dovedit a creşte capacitatea de activare a sistemului imunitar.

De asemene, studiile clinice au arătat că masajul regulat nu doar ajută la atenuarea stresului, dar întărește sistemul imunitar, ajută la îmbunătățirea somnului și are efecte benefice asupra sistemului nervos. Unul dintre cele mai recomandate tipuri de masaj pentru fortifierea sistemului imunitar, atât al adulților, cât și al copiilor, este masajul cu pietre calde.

Pietrele aplicate sunt roci magmatice sau de bazalt, un tip de rocă bogată în fier ce are capacitatea de a reţine căldura. Acest tip de masaj este aplicat cu succes în tratarea durerilor de spate, pentru ameliorarea circulaţiei sanguine, precum şi în scopul de a reduce stresul şi tensiunea.

Politica