Cu foarte puține excepții, mehedințenii au stat cu mâinile în sân la revoluția anticomunistă din decembrie 1989 și au tremurat de frică chiar și în fața televizoarelor. Au fost însă și câțiva oameni care n-au acceptat să stea pasivi și să vadă cum alți semeni de-ai lor ies în stradă să înfrunte gloanțele pentru a scăpa țara de comunism și de dictatorul Nicolae Ceaușescu, pentru a aduce libertate și democrație. Dintre acești mehedințeni curajoși, trei și-au pierdut viața, fiind împușcați de autori încă necunoscuți după 30 de ani de zile. Toți trei erau tineri și frumoși, toți trei erau necăsătoriți. Nu a apucat niciunul să se bucure de frumusețea vieții. Eroii martiri Eugen Mareși, Vasile Ținăcui și Dorel Boară au lăsat în urma lor părinți și frați sfâșiați de durere. Însă nouă, tuturor, ne-au adus libertate! Sfânta libertate…
Mehedințeanul Eugen Mareși a fost ucis de gloanțe la vârsta de 20 de ani la Revoluția Anticomunistă din decembrie 1989. Era militar în termen la unitatea de artilerie „Mihai Bravu”. Severineanul Vasile Ţinăcui, la vârsta de numai 17 ani, a fost împuşcat la o gură de metrou. Plecase cu trenul către Bucureşti ca să se alăture demonstranților protestatari din Piaţa Universităţii. Cel de-al treilea martir din judeţ se numește Dorel Boară și era locotenent la penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Dumitru şi Elena Mareşi, părinții eroului Eugen Mareși, ne-au declarat că în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră la care a fost împuşcat cu rafală de mitralieră fiul lor, s-a născut nepotul lor Vladimir acum în vârstă de 21 de ani.
„Mai avem doar o fiică, Adelina, căsătorită pe numele de Dobrescu. Fiul ei şi nepotul nostru Vladimir s-a născut pe data de 22 decembrie la orele 23.00 exact când a fost împuşcat Eugen al nostru. Credem că este un dar Dumnezeiesc, un fel de alinare a durerii din sufletele noastre, care va rămâne veşnică”, ne-au povestit Dumitru şi Elena Mareşi.
Împușcat cu rafală de mitralieră, a murit la spital
Severineanul Eugen Mareşi a fost încorporat în septembrie 1989 şi după depunerea jurământului a fost detaşat la munci agricole, la cules de porumb. Pe 12 decembrie 1989, de ziua lui de naştere, ambii părinţi s-au dus cu mâncare şi prăjituri să-l sărbătorească. Când a venit la poartă aceştia nu l-au mai recunoscut: „Se schimbase de nu l-am recunoscut. Era neobişnuit cu munca în agricultură şi fiind un băiat care se implica, a slăbit mult. Ne-a abordat el, că noi nu l-am cunoscut. S-a bucurat mult de produsele făcute de mama lui, care îi plăceau. Ciorbă de burtă, sarmale, şniţele şi prăjituri. Atunci a fost ultima dată când l-am văzut în viaţă”, povesteşte tatăl eroului. Acesta ne-a spus că în noaptea de 23/24 decembrie 1989 când se afla cu soţia la băi la tratament în Băile Herculane, cumnatul său, preotul Nicolae Marcu i-a spus că Eugen este în spitalul „Griviţa” din Bucureşti „împuşcat dar în afara oricărui pericol pentru că a fost operat”. De anunţat îl anunţase pe preot doctoriţa Amina Nicolicea, severineancă, pe atunci stagiară la spitalul respectiv, în prezent medic la Serviciul Județean de Ambulanţă Mehedinţi, care vorbise cu Eugen în salon, în spital şi acesta îi dăduse numărul de telefon de acasă.
„Îl împuşcaseră cu rafală de mitralieră care a traversat diagonal corpul de la braţul stâng către coapsa dreaptă. Chirurgii a trebuit să-i scoată splina, un rinichi şi mai mult de jumătate din intestine. A fost împuşcat noaptea la filtrul organizat de unitatea militară la care activa, între o şcoală şi o biserică. Cine l-a împuşcat? Nu ştiu!”, povesteşte tatăl eroului. Dumitru Mareşi îşi aminteşte că n-a mai stat pe gânduri şi a plecat imedicat către Bucureşti. A căutat o zi întreagă spitalul şi fiindcă l-a apucat seara şi începuseră iar focurile de armă s-a dus cu soţia să înopteze la verişorul său Constantin Viaşu. De acolo a sunat la spitalul Griviţa iar medicul l-a asigurat că Eugen urmează să fie reoperat din cauza unei infecţii. Tot prin telefon a aflat de la medic că Eugen este bine şi că mai trebuie operat la braţ: „Pe 26 decembrie 1989 dimineaţa la ora 8.00 m-am dus cu soţia la spital. De la poartă ne-au condus 2 infirmiere. După ce au aflat ce căutăm le-am auzit în şoaptă că s-ar putea ca băiatul la care venim noi să fie cel pe care ele tocmai îl duseseră la morgă. Din păcate aşa a şi fost!”, povesteşte lăcrimând Dumitru Mareş. Eroul Eugen Mareş terminase liceul Traian din Severin şi învăţa foarte bine. „A dat după liceu examen la Facultatea de Economie din Craiova, la ASE. La matematică a luat cea mai mare notă, la geografie a luat undeva peste 8 dar l-a picat nota mică de la Economie Politică, parcă nota 5. Atunci a fost luat în armată. Ulterior, după Revoluţie, cei de la Universitatea din Craiova ne-au anunţat că băiatul poate să vină ca student. Era prea târziu. El era în pământ, înmormântat cu onoruri militare pe data de 30 ianuarie 1990!”, îşi aminteşte Dumitru Mareşi.
Strada Gladiolelor din Severin este acum strada sublocotenent Eugen Mareşi
În anul 1990 autorităţile locale de atunci au hotărât ca strada Gladiolelor din Severin să se numească strada sublocotenent post mortem Eugen Mareşi. În anul 1992 pe cheltuiala lor părinţii îi fac un bust de bronz cu ajutorul sculptorului Vladimirescu dar potrivit lui Dumitru Mareş până în anul 1996 întâmpină piedici din partea fostului primar Constantin Dinu privind amplasarea bustului în zona blocului unde Eugen prefera să stea cu prietenii şi colegii.
„Ne-am gândit că aşa va rămâne veşnic în amintirea celor care l-au cunoscut dar şi a generaţiilor viitoare. Băiatul nostru, ca şi alţii, s-a jertfit pentru libertatea noastră a tuturor şi a democraţiei şi nu trebuie uitat acest lucru niciodată”, ne-a declarat Dumitru Mareşi.
Din informaţiile noastre cel de-al doilea erou, Vasile Ţinăcui, a murit la 17 ani împuşcat în zona inghinală. Al treilea martir din Mehedinți al Revoluţiei, locotenentul Dorel Boară, angajat al penitenciarului Severin, ştim sigur că îi plăcea foarte mult fotbalul şi o bună bucată de timp, până să fie împuşcat, a jucat fotbal la echipa din divizia judeţeană Unirea Livezile. În semn de recunoștință, dar foarte târziu, mai precis cu circa 2 ani de zile în urmă, cei de la penitenciarul Drobeta Turnu Severin au montat în unitate o placă comemorativă cu eroul-martir Dorel Boară.
Vasile Ţinăcui: „L-am adus acasă ciuruit de gloanţe!”
Are 80 de ani şi este cunoscut în Severin ca un om modest şi cumsecade, care a muncit cinstit o viaţă întreagă ca electrician. Din păcate însă soarta a făcut ca Vasile Ţinăcui să trăiască de 30 de ani încoace cu o suferinţă adâncă în suflet. Singurul său băiat a plecat la Bucureşti în decembrie 1989 ca să apere Televiziunea Română şi s-a întors în coşciug. Îl chema Vasile, ca pe el, şi avea doar 17 ani! De atunci omul îşi plânge copilul în tăcere, într-un mod aparte, fără să-i curgă pic de lacrimă.
„Tot timpul mi-e dor de el. Îl port ca pe o icoană în suflet!”, ne povesteşte tatăl cel îndurerat. Vasile Ţinăcui junior avea 17 ani în decembrie 1989 şi lucra la uzina de vagoane „MEVA” din Severin. Tatăl său ne-a povestit că în acele zile fierbinţi de la începutul Revoluţiei copilul lui a auzit că se face apel la populaţie să vină la Bucureşti să apere Televiziunea Română Liberă.
„Băiatul meu n-a mai stat pe gânduri. S-a urcat în tren cu mai mulţi tineri din oraş şi s-au dus la Bucureşti ca să apere televiziunea. A murit împuşcat pe data de 22 decembrie 1989. L-au împuşcat în gât şi în zona inghinală. Nu ştiu exact în ce loc s-a petrecut tragedia. Ori în piaţa Universităţii ori la o gură de metrou!”, ne-a povestit Vasile Ţinăcui senior. Omul susţine că abia pe data de 8 ianuarie 1990 şi-a văzut copilul mort. Trupul neînsufleţit se afla alături de alte sute de morţi împuşcaţi la revoluţie, în morga Institutului Mina Minovici din București: „În acele zile de după revoluţie când copilul meu nu s-a mai întors acasă am presimţit ceva rău, o durere adâncă în suflet. Am văzut apoi la televizor un comunicat prin care se anunţa că cei care nu-şi găsesc rudele să vină la Bucureşti la morga de la Mina Minovici să-i identifice. Erau sute de morţi acolo, poate mii. Băiatul meu, sărăcuţul, fusese identificat. Era scris pe un tabel al morţilor că avusese legitimaţia de serviciu la el. Mi l-au arătat mort, ciuruit de gloanţe! El era! L-am luat acasă la Severin în coşciug, ciuruit de gloanţe şi l-am înmormântat şi eu creştineşte după 3 zile, cum e rânduiala. Doar un om pe nume Vizdei de la Consiliul Judeţean Mehedinți m-a ajutat cu o maşină în rest nimeni nu m-a ajutat cu nimic. Nu mă plâng dar asta a fost situaţia”, ne spune Vasile Ţinăcui senior. Bătrânul este mâhnit că jertfa băiatului său şi a altora ca el nu a adus prosperitate românilor ci doar şmecherilor: „Mulţi tineri din ţara asta au murit ca să profite alţii şi să se îmbogăţească. Însă poporul și acum o duce rău taică”, ne-a spus cu tristețe Vasile Ţinăcui.
