Klaus Iohannis, câștigător în Dolj

Ana-Maria Constantinescu
Klaus Iohannis a fost reales președinte al României și de doljeni. Candidatul PNL a obținut cu câteva mii de voturi mai mult decât cel al PSD, Viorica Dăncilă.
292.810 dintre doljenii cu drept de vot au mers duminică la urne, iar Klaus Iohannis a fost votat de 51,78% dintre ei.
În Craiova, candidatul PNL a obținut peste 60% dintre sufragii.
Liberalii doljeni au marcat victoria cu tort și șampanie în sediul partidului, din Craiova.
„PNL Dolj a încheiat numărătoarea paralelă a voturilor. Klaus Iohannis a câștigat alegerile atât în Craiova cât și în județul Dolj! Mulțumim pentru vot și felicitări tuturor!”, au anunțat liberalii doljeni, duminică seara.
Pe de altă parte, preşedintele PSD Dolj, europarlamentarul Claudiu Manda, a afirmat că partidul pe care îl reprezintă, rămâne principala forță în județ, câștigând în 78 de localităţi din cele 111.
„Deşi nu am câştigat 50% + 1 din voturile electoratului pentru candidatul nostru, vestea buna este că PSD Dolj este pe locul 8 la nivel naţional între organizaţiile judeţene social democrate şi pe primul loc la număr de voturi aduse candidatului Viorica Dăncilă – 138.855 (48,21%). Am câştigat alegerile în 78 de localităţi din judeţul Dolj, în 10 dintre ele cu peste 70%, în 30 de localităţi cu peste 60% şi în 38 cu peste 50%, asta însemnând că PSD Dolj rămâne principala forţă politică şi suntem pregătiţi să câştigăm alegerile locale. Le mulţumim doljenilor care ne-au acordat votul de încredere şi echipei PSD Dolj pentru implicare!”, a scris Claudiu Manda, pe pagina sa de Facebook, după rezultatele finale din judeţ.
Doljul, în topul județelor cu multe incidente sesizate
Doljul se află pe lista județelor cu cele mai multe incidente electorale sesizate duminică. Este vorba de 17 sesizări, polițiștii doljeni întocmind și cinci dosare penale.
Nu au fost aplicate sancțiuni privind desfășurarea procesului electoral, dar în cinci cazuri au fost întocmite dosare penale, fiind derulate cercetări pentru lovire și alte violențe, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, respectiv împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, conform reprezentanților Poliției Dolj.
author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Ana-Maria Constantinescu este jurnalist cu 20 de ani de experiență în mass-media din România, activând în radio, televiziune și presa scrisă. De-a lungul carierei, a realizat materiale de actualitate, reportaje și analize, abordând jurnalismul din perspective diverse și complementare. Este redactor-șef al publicației Jurnalul Olteniei, unde coordonează activitatea editorială și stabilește direcția jurnalistică a redacției, promovând un jurnalism responsabil, axat pe interesul public, comunitate și transparență. A fost corespondent Mediafax, una dintre cele mai importante agenții de presă din România, iar în prezent este corespondent Radio Europa FM, contribuind constant la informarea publicului prin materiale realizate la standarde profesionale ridicate. Experiența sa solidă și angajamentul față de valorile jurnalismului o recomandă drept o voce relevantă în presa regională.
Distribuie acest articol