marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane pe teritoriul României, anunțate de ANSVSA

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus o serie de măsuri de prevenire, supraveghere şi control pentru evitarea răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA), în condiţiile în care apropierea sărbătorilor de iarnă este caracterizată de o creştere a numărului de porci sacrificaţi.

Astfel, în gospodăriile populaţiei, ANSVSA recomandă verificarea respectării normelor sanitar-veterinare privind identificarea şi înregistrarea animalelor şi intensificarea controalelor în vederea interzicerii creşterii extravilane (stâne, cantoane, societăţi agricole, alte clădiri dezafectate etc.).

Medicul veterinar de liberă practică împuternicit trebuie anunţat imediat în cazul în care proprietarul de animale constată înainte de sacrificare, apariţia unor modificări a stării de sănătate a animalului (inapetenţă, febră, pielea se înroşeşte, apoi devine cianotică, arcuire a spatelui, mers greoi, vomă cu sânge, diaree cu sânge, etc) sau/şi după sacrificarea animalului, existenţa unor modificări ale organelor interne şi anume: splina mult mărită de culoare roşie sau neagră, ficat mult mărit, numeroase hemoragii, acumulări de lichide în cavităţi, etc., precizează autoritatea într-un comunicat remis AGERPRES.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit sursei citate, în pensiuni şi puncte gastronomice locale este obligatorie efectuarea cu 24 de ore a examenului ante-mortem şi, ulterior, al celui post-mortem, iar în zona de tăiere trebuie luate măsuri pentru evitarea contaminării cărnii şi organelor, ceea ce implică obligatoriu existenţa unei surse de apă potabilă rece şi caldă, un recipient pentru colectarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman. Nu în ultimul rând, în zona în care are loc tranşarea cărnii, trebuie luate măsuri pentru evitarea contaminării, ceea ce implică obligatoriu existenţa unei surse de apă potabilă rece şi caldă şi facilităţi corespunzătoare, în timp ce carnea tranşată şi organele trebuie manipulate şi depozitate în condiţii igienice, inclusiv la temperatură controlată, de către persoane cu stare de sănătate şi de igienă personală corespunzătoare, astfel încât să fie evitat orice risc de contaminare cu agenţi fizici, chimici şi microbiologici, respectiv pentru a nu compromite siguranţa cărnii şi a organelor.

În ceea ce priveşte măsurile din fermele comerciale, reprezentanţii ANSVSA susţin că trebuie efectuate verificări asupra modului de sacrificare a porcilor, care se va realiza în unităţi de abatorizare, autorizate sanitar-veterinar pentru sacrificarea de porcine şi publicate pe site-ul ANSVSA.
De asemenea, se vor realiza controale în trafic, cu sprijinul reprezentanţilor inspectoratelor de poliţie judeţene, pentru a se verifica dacă sunt respectate condiţiile legale pentru transportul animalelor, cărnii şi produselor din carne, dar se va verifica şi modul de respectare a cerinţelor legale aplicabile comerţului cu carne proaspătă şi produse din carne, ca urmare a apariţiei şi evoluţiei unor focare de PPA.

În cazul mişcării animalelor, vor fi intensificate controalele privind circulaţia şi respectarea prevederilor privind mişcarea porcilor, a cărnii şi produselor din carne de porc, controalele rutiere în vederea descurajării comerţului ilegal de porcine şi produse provenite de la acestea, iar populaţia va fi informată cu privire la evitarea achiziţionării de animale şi produse provenite de la acestea de la persoanele neautorizate şi fără documente sanitar – veterinare.
Numărul de telefon al „Call Center”-ului ANSVSA este 0800 826 787 şi poate fi apelat gratuit de cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

Conform datelor ANSVSA din 18 noiembrie, pesta porcină africană (PPA) evoluează în prezent, în România, în 260 de localităţi din 26 de judeţe, cu un număr de 792 de focare (dintre care 17 focare în exploataţii comerciale şi cinci focare în exploataţii de tip A), iar în alte opt judeţe există doar cazuri la mistreţi.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost eliminaţi 539.341 de porci afectaţi de boală, existând totodată şi 2.262 de cazuri la mistreţi.

În anul 2018, numărul porcilor afectaţi de PPA a reprezentat 9,3% din efectivul de suine din ţara noastră, în timp ce, pentru primele zece luni ale lui 2019, procentul este de 3,7%.

În total au fost stinse 1.978 de focare.

Potrivit ANSVSA, până la data de 18 noiembrie 2019, au fost despăgubiţi 13.665 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 327,13 milioane de lei.

Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.

Politica