vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Patru olteni în Guvernul Orban

Ludovic Orban, premierul desemnat, şi-a prezentat lista cu numele viitorilor miniştri, dacă acest guvern va primi votul parlamentarilor. Pe listă se află patru olteni.

Doi sunt de la Dolj. Este vorba despre generalul Nicolae-Ionel Ciucă, născut la Pleniţa, şef al Statului Major General, din 2015. Generalul Ciucă ar urma să fie ministru al Apărării. Tot de la Dolj, deputatul Ionuţ Stroe a fost propus pentru Ministerul Tineretului şi Sportului.

Virgil Popescu, preşedintele Mehedinţi, ar urma să ocupe funcţia de ministru al Economiei în Guvernul Orban. Virgil Popescu are 51 ani şi este deputat de Mehedinţi, vicepreşedinte al Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor. El a fost, în 2013, vicepreşedinte ANRP, având ca responsabilitate coordonarea activităţii de acordare a despăgubirilor pentru cei deposedaţi abuziv, conform legii 290/2003. Din noiembrie 2013 şi până în februarie 2014 a lucrat ca secretar de stat în Ministerul Economiei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tot oltean este şi ministrul propus pentru Finanţe, Florin Cîţu. Acesta este vâlcean, dar reprezintă Bucureştiul în Senat. 

Din cabinetul Orban ar urma să mai facă parte Raluca Turcan – vicepremier, Ion Marcel Vela – ministru de Interne, Bogdan Aurescu – Ministerul Afacerilor Externe, Cătălin Predoiu – Ministerul Justiţiei, Ion Ștefan – Ministerul Lucărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Victor Costache – Ministerul Sănătății, Monica Cristina Anisie – Ministerul Educației și Cercetării, Violeta Alexandru – ministrul al Muncii, Costel Alexe – la Mediu, Lucian Bode – la Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor, Adrian Oros – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ioan Marcel Boloș – Ministerul Fondurilor Europene, Bogdan Gheorghiu – Ministerul Culturii.

Orban vrea ca şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care ar urma să fie votat noul guvern să aibă loc miercurea viitoare, începând cu ora 10.00.

Politica