Chiar dacă a reușit să salveze echipa de la retrogradare timp de doi ani, Adrian Bogoi nu a reușit să-și păstreze scaunul și până la finalul acestui sezon. Forma slabă a Pandurilor a dus la schimbarea antrenorului. Bogoi a fost înlocuit cu Tiberiu Bălan. Fostul antrenor al gorjenilor s-a confruntat cu situații limită: a pierdut mereu cei mai buni fotbaliști a antrenat jucători ce erau ținuți neplătiți perioade bune de timp.
„Adrian Bogoi a plecat, ieri, înainte de antrenamentul de după amiază, cred că avusese o discuţie cu conducerea şi i se oferise un alt post în cadrul clubului. Nu ştiu mai multe, pentru că nu am apucat să discut cu dumnealui. Când am ajuns la stadion, plecase”, a declarat directorul sportiv al echipei, Camilian Floroiu.
Marin Condescu susține că Pandurii s-au despărțit de Bogoi în condiții amiabile, ba chiar i-au oferit un post în conducerea Centrului de Copii și juniori. Se pare că tehnicianul a refuzat oferta și a preferat să meargă acasă, la Târgoviște.
,,Ne-am despărţit pe cale amiabilă de Adrian Bogoi. El şi-a făcut datoria faţă de club, în cei doi ani, perioadă în care a trebuit să formeze vreo trei echipe. A făcut o treabă bună în acest timp, dar lucrurile nu au mai mers aşa bine în debutul actualului sezon. Nu aveam voie să pierdem la Snagov. Oricum, eu îi mulţumesc că a acceptat să lucreze la noi în condiţii vitrege, cu numeroase restanţe salariale. Îşi va primii banii de îndată ce în conturile clubului vor intra sumele datorate de acţionari. Noi i-am oferit lui Bogoi postul de şef al Centrului de Copii şi Juniori de la Pandurii, dar el a refuzat şi a zis că preferă să meargă acasă, la Târgovişte. Îi mulţumim pentru tot”, a declarat Condescu pentru Liga2.ro.
Tiberiu Bălan a fost însărcinat cu o misiune clară: salvarea de la retrogradare. Acest lucru va fi destul de greu ținând cont de poziția actuală a echipei, dar și de lotul destul de subțire pe care gorjenii îl au la dispoziție.
,,Acum începe o nouă etapă pentru noi, cu Tibi Bălan. Va fi un nou început pentru Pandurii, chiar dacă noul antrenor va avea o misiune dificilă. Trebuie să ne salvăm de la retrogradare, iar, până în iarnă, până când trebuie să mizăm pe acelaşi lot, sper să aducem ceva puncte. E adevărat că m-am întâlnit şi cu Emil Săndoi, dar pentru a stabili detaliile legate de meciul demonstrativ de vineri. Săndoi va conduce echipa fostelor glorii de la Pandurii”, a mai precizat Condescu.