O nouă listă de posibili miniștri pentru viitorul Guvern Orban a intrat în posesia Digi24. Printre aceștia, la Ministerul Justitiei, Ioan Cupșa este cotat cu cele mai mari șanse, iar Raluca Turcan ar putea primi și un minister pe lângă postul de vicepremier. Sunt cele mai proaspete informații venite dinspre tabăra PNL, după ce premierul desemnat, Ludovic Orban, a discutat timp de trei ore, sâmbătă, cu președintele Klaus Iohannis.
Astfel, când Ludovic Orban a făcut lista cu miniștri și a prezentat-o președintelui României a avut trecute în dreptul fiecărui minister câte trei variante, iar acum încep să se contureze favoriții.
La Ministerul Sănătății, mai multe zile la rând s-a vorbit despre Vasile Rîmbu, managerul Spitalului Județean Suceava, însă, pe listă mai era și un medic din Sibiu, Victor Costache, însă în momentul de față se pare că președintele liberalilor ar fi decis că cele mai mari șanse pentru a fi numit ministru le are Horațiu Suciu, medic cardiolog la Târgu-Mureș.
La Ministerul Justiției, erau, la fel, trei variante: deputații Ioan Cupșa și Gabriel Andronache și președintele PNL Sector 5, Cristian Băcanu. Cele mai mari șanse le-ar avea în prezent deputatul Ioan Cupșa, în timp ce Gabriel Andronache ar putea fi numit secretar general al Guvernului.
La Ministerul Dezvoltării, în continuare Ludovic Orban îl dorește pe Robert Sighiartău. La Ministerul Afacerilor Interne, mai multe zile Ludovic Orban a oscilat între senatorul Marcel Vela și deputatul Laurențiu Leoreanu, iar acum se pare că cele mai mari șanse de nominalizare le-ar avea Marcel Vela.
Cât despre Raluca Turcan, președintele PNL ar fi mers în primele zile pe varianta de a nu pune în executiv nume „grele” din partid, dată fiind moștenirea pe care o primesc de la social-democrați pentru acest executiv și „decontul” pe care apoi l-ar avea de plătit. Acum Raluca Turcan ar fi pe lista guvernului Orban, fie ca vicepremier fără portofiliu, fie nominalizată la conducerea unui minister.
De asemenea, premierul desemnat a spus că se pregătește de o serie de piedici din partea social-democraților. Totuşi, Ludovic Orban speră că va prezenta componența noului Cabinet în următoarele zile. Consultările și negocierile vor continua și săptămâna viitoare, iar primii pe listă sunt reprezentanții societății civile.
Potrivit sursei, cele mai mari probleme le-ar avea PNL cu cei de la USR, parteneri de opoziție. Potrivit informațiilor Digi24, președintele Klaus Iohannis le-ar fi spus liberalilor, în ședința de sâmbătă, că nu este totul câștigat, „să nu se culce pe o ureche” și să aibă mare grijă la USR, pentru că ei ar fi cei care le-ar putea face probleme la vot. Nu neapărat că nu vor susține guvernul, dar s-ar putea să nu fie prezenți toți dintre parlamentarii USR, or acest lucru este crucial.
În discuția cu președintele României, Ludovic Orban a reamintit că programul de guvernare prevede mărirea salariului minim începând cu anul viitor și de asemenea, doresc în continuare să respecte toate prevederile legislației care este în actualitate, și anume să mărească punctul de pensie de la 1 septembrie.
La capitolul planuri de viitor s-ar înscrie și o posibilă fuziune cu Partidul Mișcarea Populară. Nu este exclusă această variantă, însă Ludovic Orban o ia în calcul doar după alegerile prezidențiale.