luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Regina-Mamă Elena se întoarce în România! Avionul care aduce în ţară sicriul a decolat de la Geneva

Regina-mamă Elena va fi repatriată vineri pentru a fi reînhumată la Curtea de Argeş, alături de fiul ei, Regele Mihai I, Familia Regală anunţând doliu pentru zilele de 18, 19 şi 20 octombrie.

Potrivit unui comunicat al Casei Regale, o aeronavă a Forţelor Aeriene Române va repatria sicriul Reginei Elena vineri, la ora 11,00, pe Aeroportul Internaţional Otopeni.

La aeroport va avea loc un ceremonial militar şi religios, la care vor fi prezenţi Custodele Coroanei Române, Margareta, membri ai Familiei Regale, reprezentanţi ai instituţiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai Corpului Diplomatic şi ai altor confesiuni şi religii din România. Publicul nu va avea acces la ceremonie, potrivit Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La ora 11,45, cortegiul funerar va pleca de la aeroport spre Palatul Elisabeta, unde sicriul va fi depus în Sala Regilor, între orele 12,00 – 12,45. Familia Regală se va ruga la catafalc. La acest moment publicul va avea acces în faţa palatului.

În intervalul orar 12,45 – 16,00, cortegiul funerar se va deplasa către Curtea de Argeş, pe ruta Chitila (ora 13,00), Titu (ora 13,45), Găeşti (ora 14,10), Topoloveni (ora 14,40), prin centrul municipiului Piteşti (intrare în oraş la ora 15,05) şi prin centrul municipiului Curtea de Argeş (intrare în oraş la ora 16,00), precizează sursa citată.

Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi.

Sicriul Reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Arhiepiscopală şi Regală vineri, la ora 16,45.

Începând cu ora 17,15, publicul se va putea închina şi reculege la catafalc.

Şi sâmbătă, de la ora 8,00 la ora 10,00, va continua pelerinajul la catafalcul Reginei Elena.

Casa Regală precizează că nu vor putea fi depuse flori în catedrală, în jurul catafalcului. „Florile vor fi aşezate în scuarul din faţa Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale (de la intrarea în mănăstire). Majestatea Sa Margareta îi roagă pe toţi cei care doresc să aducă o floare, un buchet sau o coroană să aleagă doar flori albe, pentru a simboliza seninătatea şi bunătatea Reginei-Mamă.

În aceeaşi zi, la ora 12,00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală şi Regală. Publicul va avea acces în parcul catedralei.

La ora 12,40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă „Mihai Viteazul”, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală unde, la ora 13,00, va avea loc ceremonia de reînhumare. Publicul va avea acces pe platforma din faţa Noii Catedrale.

O carte de condoleanţe a fost deschisă încă de vinerea trecută la Palatul Elisabeta şi va fi la dispoziţia publicului până luni. Condoleanţele pot fi transmise şi online prin mesaje la www.romaniaregala.ro/.

Soţia regelui Carol al II-lea al României şi mama regelui Mihai I, s-a născut la 2 mai 1896, la Atena. Principesa Elena de Grecia şi Danemarca a fost fiica cea mare a regelui Constantin I al Greciei şi a reginei Sofia de Prusia.

În anul 1921 a devenit Principesă a României, după ce s-a căsătorit cu principele-moştenitor Carol al II-lea. În acelaşi an l-a adus pe lume pe Mihai, unicul lor copil. Însă căsnicia lor nu a durat prea mult timp. Elena a divorțat de Carol, care ulterior a renunțat la tron.

În 1927, când Mihai a devenit rege la vârsta de 6 ani, Elena a primit titlul de Principesă-Mamă care a durat timp de trei ani.

În septembrie 1940,  Mihai a devenit rege pentru a doua oară, Carol al II-lea fiind obligat de mareşalul Ion Antonescu să abdice. Elena a avut parte de o întoarcere triumfală. Aceasta a primit titlul de Regină-Mamă.

În timpul războiului, Regina Elena a transformat o parte a palatului regal în spital pentru soldaţii răniţi pe front. A revenit la vila sa de lângă Florenţa, însă nevoia de bani şi starea de sănătate au obligat-o pe Elena ca mai târziu să vândă vila şi să se mute în casa regelui la Versoix, unde a şi murit.

Regina Mamă a decedat la Lausanne în ziua de 28 noiembrie 1982. În ultimele momente din viața ei i-au fost alături Mihai, Ana, nepoatele ei, dar şi alte rude şi membri ai famililor regale europene. Decesul ei a lăsat în urmă o moştenire unică în istoria Casei Regale a României. Elena a fost un adevărat simbol al puterii, prin forţa sa, dovedită de atâtea ori, de a-şi menţine demnitatea.

“În ziua aceea, Regele Mihai şi restul familie au putut vedea cu ochii lor cum, în momentul în care Regina-Mamă a ridicat braţele spre fereastră şi şi-a dat sufletul, geamurile s-au deschis singure, iar aerul rece care a intrat brusc în cameră a mişcat cu putere perdeaua. A fost ca şi cum fraţii Reginei Elena ar fi venit să o ia din lumea aceasta”, a rememorat Principele Radu tristul eveniment.

foto: News.ro

Politica