luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Severinencele debutează în Liga 2

Fetele pregătite de Daniel Ispas încep, duminică, aventura în eșalonul secund al fotbalului românesc

Acceptată în eșalonul secund, deși, sezonul trecut, încheiase seria a 3-a din Liga a 3-a pe locul secund, după ACS Carmen București, ACS Atletic Drobeta debutează duminică în Liga a 2-a. De la ora 11:00, pe Stadionul Termo din Dr. Tr. Severin, fetele antrenate de Daniel Ispas întâlnesc CSM Târgu Mureș.
În prima etapă, ardelencele au dispus cu 7-2 de Universitatea Olimpia II Cluj, în timp ce severinencele au stat, deoarece seria a 2-a este formată dintr-un număr impar de echipe. Olimpic Star Cluj, Venus Maramureș, United Bihor și Banat Girls Reșița sunt celelelte adversare ale oltencelor.
„Debutăm în liga secundă, unde nivelul este mult mai ridicat. Nu ne va fi ușor, fiindcă avem adversare mult mai valoroase, dar sperăm într-o clasare cât mai bună. Așteptam cât mai mulți spectatori în tribune, fiindcă avem nevoie și de suportul publicului”, a spus antrenorul severinean Daniel Ispas.
Pe 27 octombrie, echipa sa va juca, în deplasare, cu Olimpic Star Cluj.
ACS Atletic Drobeta este singura echipă de seniori care reprezintă județul Mehedinți în ligile naționale, indiferent că vorbim despre fotbal feminin sau masculin, handbal, baschet, volei, futsal, rugby, hochei pe gheață sau polo.

Politica