vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Biciclist nevinovat, lovit de o mașină în intersecție

Un biciclist a fost lovit de un autoturism. Incidentul s-a petrecut în zona unui supermarket din Târgu Jiu, iar din spusele oamenilor legii, șoferul mașinii a fost cel care nu s-a asigurat în intersecție. Polițiștii gorjeni, dar și echipaje medicale s-au deplasat la fața locului.
Biciclistul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în timp ce șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest. Se pare că acesta nu consumase alcool.
„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Luncilor din municipiul Târgu Jiu, la intersecția cu strada Termocentralei nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un biciclist, de 50 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care se deplasa în același sens. În urma impactului a rezultat rănirea biciclistului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Gorj
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto: radiotargujiu

Politica