Tarom va introduce din nou curse spre Statele Unite. Din vara anului viitor românii vor putea zbura de la Bucureşti până la New York fără escală. Directorul companiei a precizat că Tarom va depune în această săptămână o cerere oficială pentru a putea opera zborurile spre SUA.
Ar putea să aleagă din mai multe aeronave care corespund acestor criterii. De pildă, un Airbus 330 sau un Dreamliner 787, însă acest lucru nu a fost deocamdată stabilit.
Pentru a atrage clienţi din toată regiunea, conducerea companiei intenţionează să zboare cu o frecvenţă de 4-5 ori pe săptămână. Preţul biletelor nu a fost stabilit, dar ar putea ajunge la 1.000 de euro dus-întors.
Slotul ideal, adică intervalul orar de zbor, ar fi decolarea la ora 10 din Bucureşti, iar după un zbor de aproape 10 ore să aterizeze la New York. Asta ar transforma şi aeroportul din Otopeni într-un hub regional, unde s-ar aduna pasageri din Europa de Est pentru a putea zbura în Statele Unite.
Tarom a renunţat în 2003 la zborurile spre New York şi a pierdut atunci sloturi orare foarte bune. Apoi a anunţat în repetate rânduri că şi-ar dori să le reia, dar nu a reuşit până acum.