vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Averea preşedintei CSM, verificată de Agenţia Naţională de Integritate

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) face verificări privind averea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, ca urmare a unei sesizări formulate pe numele acesteia.

Autorul sesizării ar fi transmis adrese mai multor instituţii din România şi europene, printre care Comisia de la Veneţia şi DNA. Cum procurorii anticorupţie nu mai investighează cauze cu magistraţi, plângerea a ajuns, cel mai probabil, la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, scrie Adevărul.

La cererea jurnaliştilor, ANI a transmis că nu poate face public cauzele aflate pe rol. „Vă aducem la cunoştinţă faptul că instituţia nu poate furniza date şi informaţii cu privire la cauzele aflate pe rolul Agenţiei, respectând astfel principiile după care se desfăşoară activitatea de evaluare, „legalitatea, confidenţialitatea, imparţialitatea, independenţa operaţională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum şi prezumţia dobândirii licite a averii”, a trasmis instituţia publicaţiei citate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Lia Savonea, preşedintele CSM, a încasat anul trecut suma de 475.241 lei salariu de membru CSM plus diverse indemnizaţii. Doar indemnizaţia de detaşare, încasată în condiţiile în care locuieşte în comuna Chiajna, judeţul Ilfov, a fost de peste 120.000 de lei.

Venitul încasat de şefa Consiliului Superior al Magistraturii reprezintă unul dintre cele mai mari venituri din magistratură, fiind echivalentul a aparoape 100.000 de euro.

Astfel, potrivit declaraţiei de avere, şefa CSM a încasat anul trecut 315.661 de lei (indemnizaţie), 20.472 de lei (recalculări), 124.175, 26 lei (indemnizaţie de detaşare), 12.107,42 lei (indemnizaţie de delegare), 1.212,21 lei (decont de transport) şi 1.514 de lei (drepturi salariale restante).

Şefa CSM deţine împreună cu soţul său două case de locuit, în Chiajna şi Alba, două maşini, BMW şi Volkswagen, şi bijuterii în valoare de 14.000 de euro.   Aceştia mai deţin două terenuri agricole în Alba, dar şi patru terenuri intravilane, trei în judeţul Ilfov şi două în Alba.

Veniturile anuale ale soţului Liei Savonea se ridică la 12.000 de lei, ca avocat pentru asistenţă juridică şi reprezentare, dar a vândut în urmă cu un an şapte proprietăţi imobiliare pentru care a încasat peste 1,5 milioane de lei şi 270.000 de euro. De asemenea, acesta a vândut nu mai puţin de 6 imobile, cu terenuri aferente, şi un apartament, totalul obţinut din aceste tranzacţii fiind de aproximativ 625.000 de euro.

Soţii Savonea deţin mai multe conturi în lei, euro şi dolari, suma fiind aproximativ 180.000 de euro. Conturile bancare conţin 325.057 de euro, 8.278 de dolari şi 89.629 de lei.

Politica