Viorica Dăncilă nu se mai întâlneşte cu vicepreşedintele SUA

Jurnalul Olteniei
Presedintele Parlamentului European, Antonio Tajani si premierul Viorica Dancila (in imagine), sustin declaratii de presa comune, la Palatul Victoria, miercuri, 21 noiembrie 2018. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Premierul Viorica Dăncilă nu se mai întâlneşte cu vicepreşedintele SUA Mike Pence după ce acesta din urmă şi-a anulat majoritatea întâlnirilor de săptămâna asta ca urmare a declanşării procedurii de „impeachment” împotriva preşedintelui Donald Trump, susţin surse politice pentru Adevărul.
Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a anunţat marţi declanşarea procedurii de impeachment a preşedintelui SUA Donald Trump, primul pas fiind începerea unei anchete vizând o convorbire telefonică a acestuia cu preşedintele Ucrainei, care a avut loc în vara acestui an.
În urma acestor evenimente, vicepreşedintele american Mike Pence şi-a anulat majoritatea întâlnirilor de săptămâna aceasta, inclusiv pe cea programată cu premierul român Viorica Dăncilă. Unul dintre motivele principale invocate de preşedintele PSD pentru vizita sa în SUA a fost întâlnirea cu Pence.
author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol