joi, octombrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Trei puncte plătite cu vârf și îndesat!

În pofida gafelor lui Bancu și Cicâldău, CSU Craiova s-a impus în extremis la Voluntari. Oltenii au rămas însă fără căpitan.

 

 

Voluntari – CSU Craiova 1-2 a fost un duel marcat de erorile celor doi internaționali ai formației craiovene. Căpitanul Bancu a fost coautor la golul oaspeților, pasând din margine la adversari, acțiune finalizată de Ebralidze pentru 1-0. Partea secundă a început excelent pentru CSU, cu reușita lui Mihăilă la primul atac, după centrarea excelentă a lui Bărbuț. În fața unui adversar rămas în inferioritate, după eliminarea lui Țîră, oltenii au accelerat, dar Cicâldău a trimis lamentabil de la punctul cu var, penalti obținut de Mihăilă. Apoi a explicat: „Se întâmplă să ratezi, important e că am reușit să luăm cele trei puncte. Am simțit că portarul pleacă în cealaltă parte, dar a rămas pe centru. Aveam mare nevoie de această victorie. Ne-am dus acolo în față și echipa poate merge liniștită în vacanță și apoi să pregătească meciul cu Steaua. Eu merg la națională”. Cu 5 minute înainte de final, lovitura de cap a lui Roman a înclinat decisiv balanța în favoarea juveților.

În prima repriză, Bancu a suferit o leziune musculară, ce-l va ține departe de gazon pentru o lună. Astfel, jucătorul oltean nu va rata doar meciurile cu Spania și Malta ale tricolorilor, ci și întâlnirile cu FCSB, Mediaș și Viitorul, programate în septembrie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

A fost ultimul meci cu Papură principal în Bănie. Antrenorul a dat răspunsuri ciudate atunci când a fost întrebat dacă la pauză s-a sfătuit cu Pițurcă, surprins coborând la vestiarul oltenilor: „Nu ştiu (n.r. – nu l-a văzut pe Pițurcă). Dumneavoastră aţi văzut? Eu nu ştiu. E destul de greu la pauză să ai anumite idei şi să schimbi”. Întrebat dacă va accepta poziția de secund al lui Piți, Papură a spus: „Vom vedea care va fi colaborarea. Nu va fi absolut nicio retrogradare. Să lucrez alături de Victor Piţurcă este un lucru bun. M-aţi întrebat cu staff-ul. Se va anunţa oficial pe 1 septembrie„.

Voluntari – CSU Craiova        1-2

Au marcat: Ebralidze 16 / Mihăilă 46, Roman 86

Voluntari: Rîmniceanu – Ricardinho (46 Harrer), J. Rodrigues, Balaur, Kocic (82 Benzar) – Căpățână, Gorobsov, I. Gheorghe – Costin (68 Vlad), Țîră, Ebralidze. Antrenor: Cristiano Bergodi

CSU Craiova: Pigliacelli – Martic, Bălașa, Acka, Bancu (46 Vătăjelu) – Ivanov (72 Ioniță), Qaka, Cicâldău – Bărbuț, Markovic (32 Roman), Mihăilă. Antrenor: Cornel Papură

Arbitru: A. Chivulete

Eliminat: Țîră 56

 

Liga 1 – etapa 8

FC Botoșani – Academica Clinceni   2-2

FC Voluntari – CSU Craiova  1-2

Gaz Metan Mediaș – Poli Iași  3-2

Astra – CFR Cluj 3-2

S-au disputat după închiderea ediției

Hermannstadt – Chindia Târgoviște

FCSB – FC Viitorul

Astăzi, ora 21:00

Sepsi Sf. Gheorghe – Dinamo București

 

Politica