Simpozionul Internațional de Sculptură „Drumuri Brâncușiene” de anul acesta s-a încheiat, iar cei cinci sculptori internaționali le-au arătat oltenilor operele la care au muncit timp de o lună. Evenimentul a avut loc pe esplanada Stadionului „Ion Oblemenco”, unde sculpturile vor putea fi admirate o perioadă de întreaga comunitate, având ca destinație înfrumusețarea spațiului urban.
Directorul Casei de Cultură Traian Demetrescu, Remus Vlăsceanu, s-a arătat mulțumit de evoluția pe care au avut-o artiștii în ultima lună și consideră că orașul Craiova este un promotor al artei și un producător de creații culturale autentice.
„Este un moment unic pentru instituția noastră și pentru autoritatea din Craiova. Anul acesta am avut o evoluție extraordinară. Craiova dovedește că este un promotor al artei și un producător de creații culturale autentice. Am avut o lună plină, o lună în care acești 5 artiști veniți din 4 țări au reușit să ofere comunității multă valoare. De câțiva ani, la Craiova, dovedim că valoarea este înaintea volumului”, a spus Remus Vlăsceanu.
Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, s-a arătat surprins de cât de repede a trecut timpul de la startul simpozionului, până la finalul acestuia. Edilul a pus accentul pe importanța pe care orașul încearcă să o ofere zonelor de spațiu verde și sportului și i-a felicitat pe artiști pentru lucrările pe care le consideră deosebite, față de tot ceea ce a văzut până în prezent.
„Iată-ne la capătul acestui eveniment care parcă ieri a început. Parcă ieri am lansat cea de-a 7-a ediție a acestei tabere. Aceste lucrări, atât cât mă pricep eu, sunt deosebite față de tot ceea ce am văzut până acum. Sunt lucrări care au atras foarte multă muncă, foarte multă migală. Tema de anul acesta a fost sportul, pentru că orașul Craiova are două linii foarte clar trasate. Linia parcurilor, grădinilor și spațiilor verzi și cea a sportului. Sunt cele două linii pe care orașul Craiova s-a dezvoltat și se dezvoltă în continuare. Se lucrează în continuare la tot ceea ce înseamnă baze sportive în Craiova. Orașul Craiova dezvoltă linia de sport la maximă calitate. Să nu uităm că anul acesta tragem cu echipa Universității Craiova la câștigarea campionatului în Liga 1 din fotbal. Felicităm artiștii și le urăm succes în carierele lor. Așteptăm să stabilim tematica taberei pentru anul viitor”, a spus Mihail Genoiu.
La finalul discursului, primarul le-a înmânat personal diplome celor 5 artiști: Emilian Popescu, Petre Virgiliu Mogoșanu, Marino Di Prospero, Ferhat Ozgur Gorel și Milton Gavidia.