marți, octombrie 1, 2024

Ultima ora

Sport

Aco Todorov: „Obiectivul va fi să terminăm în primele 6”

După ce și-a prelungit înțelegerea cu SCM U Craiova, Aco Todorov este dornic să continue munca de calitate pe care a început-o în Bănie. Anul trecut, elevii acestuia au obținut rezultate impresionante, iar în noul sezon, craiovenii vor să atace, în primă fază, locurile 1-6.

Sunt fericit să fiu din nou la Craiova, am început pregătirea cu 12 jucători, toţi au semnat contracte, pe toţi mi i-am dorit şi sunt sigur că avem un grup cu care putem merge mai sus decât sezonul trecut. Ştiu că prima întrebare va fi despre obiectiv. Din octombrie până în ianuarie, scopul va fi să terminăm în primele 6, apoi vrem să obţinem o poziţie cât mai bună pentru play-off, şi în sfârşit, obiectivul final va fi să avem 9 victorii în play-off”, a declarat Todorov în carul unei conferințe de presă.

Tehnicianul macedonean cere mai mult respect din partea arbitrilor, dar se bazează și pe aportul suporterilor la meciurile disputate de Craiova pe teren propriu. Clubul oltean a făcut 12 mutări în această vară, iar Todorov s-a arătat mulțumit de toate, ba chiar consideră că are un lot mai valoros decât anul trecut, în ciuda plecărilor masive din această vară.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ne trebuie mai mult respect din partea arbitrilor şi cât mai mulţi fani la meciurile de acasă. Ca nume, avem un lot mai valoros decât anul trecut, dar nu joacă numele, trebuie să demonstrăm pe teren. Avem toţi jucătorii pe care i-am dorit, acesta este lotul, sperăm să rămână acelaşi şi să nu se accidenteze jucători, aşa cum a fost anul trecut”, a completat macedoneanul.

SCM U Craiova va disputa primul meci oficial în Liga Națională de baschet masculin pe 12 octombrie, împotriva vicecampionilor de la CSU Sibiu.

Politica