duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Mulţi copii cu alergii severe, după ce au fost înţepaţi de insecte

Atenţie părinţi! Medicii spun că foarte mulţi copii au ajuns la Pediatria Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slatina cu alergii serioase, după ce au fost înţepaţi de insecte. Mulţi dintre ei au nevoie de tratament susţinut cu cortizon.

Şefa Secţiei de Pediatrie de la Spitalul Slatina, medicul Daniela Safta, a precizat că mulţi copii au fost aduşi de părinţi după ce au fost înţepaţi de viespi.

„Avem foarte mulţi copii care vin cu muşcături de insecte şi fac reacţii alergice. Au edeme alergice. Mai ales cei care sunt muşcaţi de viespe, de bondari, la nivelul feţei. Este periculos. Nu am avut copii care au făcut şoc anafilactic, dar au necesitat corticoterapie injectabilă, cu internare, cu calciu, perfuzii, cu tratament local, antihistaminice. Cel puţin cei muşcaţi în zona feţei, ochilor, au făcut reacţii alergice serioase”, a spus Safta.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Medicul spune că au îngrijit şi copii care au fost muşcaţi de căpuşe. Pediatrul recomandă spray-urile împotriva insectelor după vârsta de trei luni.

„Am avut şi copii muşcaţi de căpuşe, în general cei care vin la camera de gardă sunt trimişi la Infecţioase. Merg la Chirurgie Infantilă pentru scoaterea căpuşei, apoi pe Secţia de Infecţioase unde primesc tratament profilactic. Noi recomandăm folosirea spray-urilor împotriva căpuşelor şi ţânţarilor la copii după vârsta de trei luni. Sub trei luni nu există spray-uri împotriva ţânţarilor cu care să fie protejaţi. Recomandăm astfel de spray-uri, unele sunt şi bio şi pot fi administrate copiilor sub doi ani”, a adăugat Safta.

Politica