sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Absolvenţii de a VIII-a, aşteptaţi la „Ucenic Electrician”

Absolvenţii de clasa a VIII-a din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, dar şi cei din Teleorman sunt aşteptaţi la înscrieri în proiectul Ucenic Electrician.
Proiectul implementat de Distribuţie Oltenia se desfăşoară în parteneriat cu licee cu profil energetic din judeţele amintite. Înscrierile se fac săptămâna viitoare.
„Aflat în cel de-al treilea an de implementare, programul Ucenic Electrician, înființat de operatorul Distribuție Oltenia în județele Argeș, Dolj, Gorj și Teleorman se extinde în anul școlar 2019-2020 cu noi clase care vor pregăti generația de electricieni a viitorului, inclusiv în județul Mehedinți. În perioada 24-26 iunie, tinerii interesați sunt așteptați să opteze pentru înscrierea la secția cu profil electric a unuia din liceele partenere din proiect: Liceul Tehnologic Astra Pitești, Colegiul Tehnic Energetic Craiova, Liceul Energetic Târgu Jiu, Liceul Tehnologic nr. 1 Alexandria sau Colegiul Tehnic de Transporturi Auto Drobeta-Turnu Severin”, au transmis reprezentanţii Distribuţie Oltenia.


Potrivit acestora, în intervalul 24-26 iunie, candidații interesați sunt așteptați să opteze pentru clasele cu profil electric, susținute de proiectul Ucenic Electrician în cadrul liceelor tehnice menționate anterior, prin depunerea următoarelor documente la secretariatul liceului: fișa tip de înscriere în învățământul profesional, eliberată de școala gimnazială; certificatul de naștere, în copie conform cu originalul; adeverință care să ateste notele și media generală obținute, după caz, la evaluarea națională, la tezele cu subiect unic din clasa a VIII-a, testele naționale sau la examenul de capacitate; foaia matricolă pentru clasele gimnaziale (cu calculul mediei generale de absolvire), în copie; adeverință medicală de la medicul de familie.
„În cursul unui an școlar, cei peste 150 de elevi înscriși în program se bucură de numeroase beneficii și participă la activități dedicate, necesare în pregătirea de succes pentru piața muncii: burse lunare de studio, laboratoare electrice moderne, stagii de practică în cadrul companiei Distribuție Oltenia, un specialist Distribuție Oltenia desemnat pentru fiecare județ, ateliere de dezvoltare personală susținute de Asociația ROI și Fundația Noi Orizonturi, participarea la acțiuni de voluntariat și la activități interactive în Săptămâna Altfel, posibilitatea de a concura la competiții organizate cu și pentru Ucenicii Electricieni”, au mai transmis reprezentanţii Distribuţie Oltenia.

Electrician Junior – o nouă etapă de formare pentru meseria viitorului
Aceştia mai menţionează că „anul școlar 2018-2019 marchează un moment cheie în evoluția proiectului: absolvirea primei generații de Ucenici Electricieni, înscriși în județele Argeș și Dolj. 12 elevi din fiecare județ vor avea o oportunitate în premieră, aceea de a face performanță în domeniul energetic în cadrul unui program de internship oferit de compania Distribuție Oltenia sau de partenerii săi și adaptat nevoii tinerilor de a-și continua dezvoltarea competențelor profesionale tehnice.
Plecând de la evoluția demonstrată în cei trei ani de studiu și ținând cont de rezultatele obținute la procesul de selecție organizat de fiecare dintre companii, elevii vor fi selectați pentru o nouă experiență de învățare în calitate de angajați cu drepturi depline în cadrul Distribuție Oltenia sau al partenerilor acesteia”.
Pentru mai multe detalii despre oportunitățile de formare oferite de programul Ucenic Electrician, va invităm să accesați https://distributieoltenia.ro/ucenicelectrician.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica