sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Statul român, interesat de Castelul Peleş

Interes tot mai mare din partea statului român pentru a cumpăra Castelul Peleş! Construită la iniţiativa primului Rege al României, fosta reşedinţă regală ar putea deveni proprietatea statului, însă numai în situaţia în care Casa Regală ar fi dispusă să vândă construcţia şi să facă şi o propunere financiară către Guvern, informează digi24.ro

Anunţul vine din partea ministrului Culturii care speră ca, până la finalul acestei luni, să primească un răspuns.

Discuţia despre posibila vânzare a Castelului Peleş ar urma să aibă loc la finalul acestei luni, odată cu prelungirea contractului de închiriere, semnat între Casa Regală şi Ministerul Culturii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În momentul de faţă, instituţia plăteşte lunar către castel o chirie de aproape 70.000 de lei, pentru Muzeul Peleş, care se află în interiorul monumentului. Dacă ar fi scos la vânzare, statul român ar avea drept de preemțiune, adică să fie consultat cu prioritate.

De altfel, nu este prima dată când se poartă negocieri.

În urmă cu aproape 10 ani, statul a oferit Familiei Regale 30 de milioane de euro pentru reşedinţa de la Sinaia, însă tranzacţia nu a fost finalizată.

Politica