A luat şpagă pentru subiectele ce urmau a fi extrase la concursul de angajare pentru un post de asistent medical la Spitalul Judeţean Slatina. Este vorba despre un bărbat, de 34 ani, din Caracal, care a fost reţinut şi urmează să fie prezentat unei instanţe cu propunerea arestării preventive. Procurorii susţin că individul nu ar avea legătură cu spitalul.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii aprilie 2019, un bărbat din Fărcaşele i-a dat respectivului sumele de 500 euro şi 1.000 lei, în vederea facilitării angajării fiicei sale, pe un post de asistent medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
În schimbul sumelor de bani, inculpatul i-a predat denunţătorului două seturi de subiecte ce urmau a fi extrase la proba scrisă, respectiv proba orală, a concursului pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical.
În seara zilei de 2 iunie, bărbatul din Fărcaşele a fost contactat de către inculpat, cerându-i să se întâlnească a doua zi, pentr a-i da o altă suma de bani, respectiv 1.000 lei, inculpatul fiind surprins în flagrant la data de 3 iunie, în timp ce primea banii de la martorul denunţător. La acţiune au participat procurori ai Parchetului Olt, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciului Criminalistic, dar şi de la Brigada de Operaţiuni Speciale Craiova.
Prim-procurorul Parchetului Slatina, Anca Anuţa, a declarat că bărbatul nu era angajat al Spitalului Slatina.
„Nu are nici o legătură cu Spitalul Slatina. El a lăsat să se creadă faptul că ar avea o influenţă în spital şi că poate obţine subiectele pentru examenul respecitv“, a declarat procurorul.
În cursul zilei de astăzi, urmează ca inculpatul să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt, cu propunerea de arestare preventivă.